TIMP LIBER

DISTRIBUȚIE de excepție în NIGHTMARE ALLEY, următorul film al lui Guillermo del Toro


DISTRIBUȚIE de excepție în NIGHTMARE ALLEY, următorul film al lui Guillermo del Toro

Z.P. | 2019-10-16 10:45

Willem Dafoe s-a alăturat actorilor Bradley Cooper, Cate Blanchett şi Rooney Mara pentru următorul film al lui Guillermo del Toro, adaptarea romanului „Nightmare Alley”, anunţă presa americană de specialitate.

De patru ori nominalizat la Oscar - pentru rolurile din „Platoon” (1986), „Shadow of the Vampire” (2000), „The Florida Project” (2017) şi „At Eternity's Gate” (2018) - Dafoe va interpreta acum rolul unui animator de carnaval care îi oferă personajului lui Cooper o slujbă, introducându-l astfel în lumea spectacolului. 

„Nightmare Alley” va fi produs şi finanţat de del Toro şi J. Miles Dale cu TSG Entertainment. Del Toro va regiza după un scenariu pe care îl va scrie împreună cu Kim Morgan. Fox Searchlight, cu care cineastul mexican a semnat un acord de colaborare, se va ocupa de distribuţia globală, potrivit News.ro.

Fox a produs un film „Nightmare Alley” în 1947, cu Tyrone Power în rol principal, iar acesta va fi bazat pe romanul omonim al lui William Lindsay Gresham.

Filmările vor începe în 2020.



Parerea ta...

Doresc sa comentez


Citeste si...

(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.