TIMP LIBER

Când are loc premiera sezonului special CHEFI la cuţite - FAMILII la cuțite


Când are loc premiera sezonului special CHEFI la cuţite - FAMILII la cuțite

Z.P. | 2019-04-16 21:34

Un sezon special al celui mai iubit show culinar, ”Chefi la cuțite”, va avea premiera pe 30 aprilie pe Antena 1, de la 20:00. ”Familii la cuțite” va reuni în arena bucătăriei echipe gata formate, ce vor trece prin emoțiile jurizării pe nevăzute, în încercarea de a-i convinge pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu că au ingredientele necesare acestei competiții.

Fiecare echipă va fi compusă din 4 membri ai aceleiași familii, ce vor participa ca grup și vor găti împreună la bancul de lucru. Mame, tați, copii și bunici se vor reuni într-o competiție în care munca în echipă și completarea reciprocă vor conta cel mai mult. Mai mult decât atât, și anumite vedete curajoase își vor încerca norocul în arena culinară de la Antena 1, alături de cei dragi, aliații lor de incredere, iar telespectatorii vor avea ocazia să îi vadă pe aceștia într-o postură cu totul și cu totul diferită.

În urma jurizărilor pe nevăzute, o parte dintre familii vor ajunge în etapa de battle, alese de fiecare dintre chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu pentru a lupta alături de ei în arena culinară. Tocmai din acest motiv, în sezonul special Chefi la cuțite - Familii la cuțite, războiul culinar al juraților va continua, căci fiecare dorește să adauge în palmares încă o victorie. ”Chiar sunt curios cum va decurge totul și cum este să gătești alături de o echipă gata formată. Sper să am alături cele mai talentate familii! Asta dacă mă lasă Florin și Cătălin, pentru că ori de câte ori ne alegem echipele ne certăm”, mărturisește Sorin Bontea, cel care adună până în acest moment și cele mai multe finale câștigate.

 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.