SPORT

EURO 2020. Ronaldo, Mbappe, Hazard și Modric ar putea veni la București


EURO 2020. Ronaldo, Mbappe, Hazard și Modric ar putea veni la București

Z.P. | 2019-07-04 14:18

Federația Română de Fotbal notează că anul viitor, cu ocazia EURO 20202, la Bucureşti va veni cel puţin o echipă de top, precum Franța, Belgia, Portugalia sau Croația, în speță campioana și veicecampioana mondială, bronzul de la CM, și campioana europeană și a Nations League.

“UEFA EURO 2020 va fi cea mai grandioasă ediţie a Campionatului European. Cu o desfăşurare în 12 ţări şi cu 3 milioane de bilete pentru suporteri se vor celebra 60 de ani de la primul EURO. Bucureştiul, unul dintre oraşele-gazdă, va simţi din plin amploarea acestei sărbători. Şi când vorbim de spectacol ne gândim la nume de echipe mari care, probabil, vor juca pe Arena Naţională şi vor aduce la Bucureşti fani entuziaşti care să-şi susţină echipa. E adevărat, nu se ştie acum cine va juca în grupa C de la Bucureşti şi e greu să te hotărăşti să-ţi iei bilet la stadion. Se pot face, însă, mici calcule şi predicţii. Aşadar, dacă ne uităm pe clasamentul FIFA Coca Cola (care contează la formarea grupelor valorice la tragerea la sorţi) şi la parcursul echipelor în calificările pentru EURO intuim că la Bucureşti va veni cel puţin o echipă de top mondial şi european. Cu o foarte mare probabilitate va juca, în grupa C, la Bucureşti, una dintre următoarele echipe: Franța, Belgia, Portugalia sau Croația.

De unde se cumpără biletele

Spectacolul fotbalistic este, aşadar, garantat şi suficient de motivant să-ţi iei bilet la EURO. Mai mult decât atât, sunt 50% şanse ca acea echipă să îşi fixeze cartierul general la Bucureşti, unde va juca două meciuri din trei. Emisari ai federaţiilor respective au şi făcut prospecţia posibilelor baze de cantonament de la Bucureşti. În acest scenariu, echipa va veni şi cu suporterii proprii. Ştim că fanii din toate cele patru ţări sunt frenetici, iar Bucureştiul îi va aştepta nu doar pe stadion, ci şi într-un spectaculos Fan Zone, în Centrul Vechi sau în alte locuri de distracţie. Sărbătoarea fotbalului va ţine 30 de zile, pe toată perioada EURO 2020, şi va cuprinde tot centrul Capitalei!”, se arată pe site-ul FRF.

La Campionatul European din 2020, Arena Naţională din Bucureşti va găzdui trei meciuri în grupa C (14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală (29 iunie 2020). Biletele se mai pot cumpăra până pe 12 iulie, de pe platforma UEFA: http://bit.ly/2I6WXmZ.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.