SPORT

Cu 500 de zile înainte de EURO, Burleanu o ține una și bună: Trei STADIOANE din patru vor fi GATA!


Cu 500 de zile înainte de EURO, Burleanu o ține una și bună: Trei STADIOANE din patru vor fi GATA!

Z.P. | 2019-01-29 16:05

Cu doar 500 de zile înainte de startul EURO 2020, șeful FRF Răzvan Burleanu susține în continuare cu tărie că stadiul construcției celor patru stadioane prinse în programul CE este în grafic, în ciuda faptului că doar la noua arena din Ghencea se lucrează susținut, în timp ce la Giulești și Arcul de Triumf lucrurile avansează cu viteza melcului, iar la Dinamo nu se mișcă nimic.

“Din punct de vedere fotbalistic trebuie să fim pregătiţi, trebuie să fim la acest campionat european. Din informaţiile pe care le avem de la Compania Naţională de Investiţii suntem în grafic şi până în martie 2020 să putem fi gata cu cele trei stadioane. Avem întârzieri la stadionul Dinamo, dar încercăm să recuperăm aceste întârzieri astfel încât că suporterii dinamovişti să se poată bucura de un stadion modern după Euro 2020. Ne dorim să fim pregătiţi şi avem bineînţeles şi un plan B chiar şi în ceea ce priveşte terenurile de antrenament. Pe noi ne interesează să avem o moştenire şi asta constă în cele patru stadioane, pentru că nu am mai avut parte de o astfel de investiţie din anii ‘70 şi asta va reprezenta un moment foarte important care ne va ajuta să dezvoltăm fotbalul în ţara noastră. Dar cea mai importantă moştenire va fi reprezentată de cele 400 de terenuri care sunt parte a garanţiei guvernamentale. În momentul de faţă nu avem un buget pentru acest proiect. Noi ca federaţie ne-am dorit să începem mai devreme acest lucru. Noi avem şase şantiere deschise şi în primăvara acestui Ioan vom finaliza şase din cele 10 terenuri pe care vrem să le dăm gata până în 2020. Avem şantiere deschise la Botoşani, Iaşi, la Râmnicu Sărat, la Călăraşi şi Târgovişte. E un esec orice lipsă a echipei naţionale de la orice turneu final, echipa naţională trebuie să se califice la acest turneu final şi va fi un avantaj pentru jucătorii noştri pentru că vor avea cel puţin două meciuri oficiale pe Arena Naţională”.

La rândul său, consilierul premierului pentru EURO 2020, Gheorghe Popescu, a dat Asigurări în ceea ce priveşte pregătirile pentru găzduirea a patru partide de la turneul final. “Vom fi pregătiţi pentru Euro 2020. Cred că în două săptămâni vom ţine o conferinţă de presă în care vom prezenta stadiul actual al proiectului şi ce paşi urmează să facem pentru ca până la Euro 2020 totul să fie în regulă. Pentru mine personal este o mândrie că ţara noastră organizează un astfel de eveniment. Dacă din punct de vedere sportiv beneficiile nu vor fi foarte mari, şi mă refer la faptul că echipa naţională nu se va califica direct la turneul final, câştigurile ulterioare, cu ce vom rămâne după acest turneu, vor fi uriaşe. Eu sunt convins că aşa cum am colaborat până acum cu celelalte instituţii vom face şi în aceste 500 de zile care au mai rămas până la fluierul de start al campionatului european”, a declarat Popescu la Arena Naţională.

Florin Şari, manager de proiect la Euro 2020, a dezvăluit numărul de locuri pe care le vor avea, cu aproximație, cele patru stadioane renovate, dar și preţul de constructive a unui loc pe stadioanele intrate în proiect. “Există o estimare cu privire la capacitatea celor patru stadioane Ghencea, 30.000 de locuri, Giuleşti între 14 şi 16 mii de locuri, apoi Arcul de Triumf cu 8100 de locuri şi Dinamo, în funcţie de factorii de urbanism, poate să aibă între 18 şi 20 de mii de locuri. Din calculele pe care Compania Naţională de Investiţii le-a făcut publice un loc pe o arenă construită în România cu toate facilităţile incluse este de 1.500 1.600 de euro cu variaţii specifice fiecărei construcţii în parte".



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.