SPORT

Clujenii nu s-au săturat. Vor al treilea TITLU consecutiv


Clujenii nu s-au săturat. Vor al treilea TITLU consecutiv

Z.P. | 2019-06-10 14:26

Campionii de la CFR Cluj au fost cei mai grăbiţi şi s-au reunit pentru noul sezon. Chiar dacă abia ce au câştigat al doilea titlu la rând, aceştia au gânduri și ambiții mari pentru noul campionat, iar căpitanul Mario Camora anunță obiectivul echipei din Gruia.

Căpitanul portughez al ardelenilor, Mario Camora, a mărturisit că el și coechipierii au revenit din vacanță cu gândul la un nou titlu și, implicit, șansa de a intra în istorie cu trei campionate câștigate consecutiv.

”Am avut o vacanță scurtă, ne-am încărcat bateriile și suntem pregătiți de săptămânile de cantonament care vor urma. Va fi greu, dar suntem profesioniști și suntem obișnuiți cu perioadele de acumulări. Cred că nu ne-am pierdut condiția fizică și sper ca în cel mult două săptămâni să fim în formă maximă. Avem trei săptămâni de pregătire, trebuie să fim concentrați, pentru că după aceea urmează o luptă foarte grea și avem nevoie să fim în formă. Ne dorim din nou titlul în Liga 1, apoi, pe plan extern, fiecare dintre noi visează să joace în Liga Campionilor, ne vom lupta până la capăt pentru a evolua în cea mai bună competiție intercluburi de pe continent”, a declarat Mario Camora.

Chef de chef pentru Dan Petrescu

Antrenorul campioanei a revenit și el la teren cu chef de muncă și în prima zi de după vacanță a tras cot la cot cu elevii săi la prima ședința de pregătire, care a durat aproximativ o oră și jumătate. ”Bursucul” nu s-a dat la o parte și a făcut fiecare dintre exercițiile pe care secundul Valeriu Bordeanu le-a indicat.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.