SPECIAL

Un șofer a rămas fără PERMIS din cauza a ... două mere


Un șofer a rămas fără PERMIS din cauza a ... două mere

E.Ş. | 2020-02-03 21:08

Un șofer din Slatina, care a mâncat două mere înainte de culcare, a rămas fără permis de conducere a doua zi. A fost oprit de polițiști și testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,07 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul de 45 de ani a rămas fără permis timp de 90 de zile și, mai mult, a primit și o amendă de 1.305 lei, conform . 

Știind că mâncase doar două mereu înainte de culcare, fără a mai consuma alte alimente sau băuturi, bărbatul a cerut recoltarea de probe biologice. Rezultatul, venit după o săptămână, a dovedit că nu avea alcool în sânge. 

În ciuda acestei nedreptăți, singura variantă pentru a-și putea obține înapoi permisul de conducere și a scăpa de amendă ar fi să conteste decizia în instanță.

„A ajuns rezultatul la sânge, care arată zero. Dar a apărut o problemă destul de ciudată. Se pare că, pe lângă amenda de 13 milioane pe care o poate anula doar justiția, tot justiția îmi va reda și permisul de conducere. Deci degeaba am rezultatul la sânge zero că tot fără permis sunt”, a explicat şoferul.

Bărbatul e revoltat de faptul că trebuie să plătească, deși nu a greșit cu nimic. 

„De unde eu, un om de rând, să scot bani să plătesc un avocat care să mă reprezinte în instanţă și cât va dura un proces? Să nu uitam ca eu mai am dovadă doar câteva zile, și nu mai pot conduce. Deci, mi-am dovedit nevinovăția plătind 120 lei la analiza de sânge, dar tot fără permis rămân până nu voi avea o decizie a unui judecător”, a mai spus el. 

„În situaţia în care valoarea indicată de dispozitiv, etilotestul, este cuprinsă între 0,01 şi 0,40 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, persoana testată poate solicita să i se recolteze mostre biologice de sânge în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice. După recoltare, persoanei i se eliberează dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru cel mult 15 zile, a cărei valabilitate intră în vigoare la 24 de ore de la cea de-a doua recoltare de probe biologice. Dacă din analiza probelor biologice rezultă o alcoolemie de 0,00, persoana testată poate contesta procesul verbal de constatare a contravenţiei la instanţa de judecată”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Olt, Cristian Grigorescu.



Parerea ta...

NELU
03 Feb 2020

Asta înseamnă lipsa de profesionalism si indolența. Nu se poate asa ceva, este strigător la cer. Halal calibrare si verificare a aparatelor etilotest.
PAVELS
03 Feb 2020

Numai în Romania se poate asta ... Aceasta este o parte din ceea ce se numește prostia la români ! Ar fi fost normal ca în momentul prezentării probelor biologice la poliție aceștia să-și ceară scuze ! Sau în cazul în care are bani de procese să ceară despăgubiri astfel încât să se schimbe legile iar banii să-i dea poliția română nu noi din impozite !
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.7886