SOCIAL

PROGNOZA METEO: Vremea se va răci dramatic


PROGNOZA METEO: Vremea se va răci dramatic

E.Ş. | 2019-10-29 19:11

Procesul de rãcire a vremii va continua şi se va resimţi - ziua în special în jumãtatea de sud a ţãrii, iar noaptea cu precãdere în nord, nord-est şi parţial în centru, unde se vor înregistra valori termice cu mult mai mici decât în intervalul precedent, acestea urmând a se situa în jurul pragului de îngheţ.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar cele minime, în general, între -2 şi 8 grade. Cerul va avea înnorãri şi temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţãrii. Acestea vor fi sub formã de ploaie, însã trecãtor, cu o probabilitate mai mare din a doua parte a nopţii, îndeosebi în zonele deluroase din centru şi sud, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte.

La munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge şi se va depune strat nou de zãpadã. Pe spaţii mici se pot acumula cantitãţi de apã mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri locale şi temporare în sud şi sud-vest, amplificând senzaţia de rece.

Presiunea atmosferică va creşte accentuat dinspre nord şi nord-est la valori de regim baric anticiclonic.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.