SOCIAL

Primarul unei localități carantinate, ACUZAȚII GRAVE la adresa lui ARAFAT: "Vom da statul în judecată"!


Primarul unei localități carantinate, ACUZAȚII GRAVE la adresa lui ARAFAT: "Vom da statul în judecată"!

Z.P. | 2020-08-01 14:29

Primarul localității Bălilești, una dintre cele două comune din județul Argeș care au fost puse vineri sub carantină, a declarat la Antena 3 că va da statul în judecată după această decizie a autorităților, pe care o consideră neîntemeiată.

"Decizia de carantinare a fost luată în timpul nopții și la ora 4 de dimineață, când s-a semnat ordinul, deja jandarmii erau la intrările din comună. Populația a fost surprinsă, a fost panică - așa se lucrează la noi. Am fost anunțat prin telefon la ora 9.00 să vin la prefectură pentru că este ceva important. M-am dus și toate cărțile erau făcute.

Au vorbit până la ora 11.00, au luat hotărârea, au trimis-o la București și domnul Arafat, în jurul orei 3-4, a semnat ordinul. Dar atât de repede s-au mișcat și totul a fost plănuit încât jandarmii erau la toate intrările la ora 4 dimineața", a spus primarul Cătălin Turturică la Antena 3.

Edilul spune că nu a fost de acord cu măsura de carantinare a localității pe care o conduce.

"M-am opus aseară măsurii de carantinare, pentru că nu era cazul. Produce mai multe deranj și efecte negative. Am avut 20 de cazuri de lunea trecută - jumătate în spital, jumătate acasă, sub monitorizarea DSP. Dacă mai așteptau, așa cum trebuia să mai aștepte, oamenii care sunt internați au avut forme ușoare și trebuiau să aștepte să facă testul. Azi am verificat și doi dintre ei aveau test negativ", a menționat Turturică.

Primarul afirmă că a vorbit deja cu un avocat pentru a da statul în judecată.

Jandarmii au descins în localitățile din Argeș puse sub carantină

Două localități din județul Argeș au intrat în caratină, după ce au crescut cazurile de COVID-19. Prefectul Emanuel Soare a declarat sâmbătă că măsura a fost luată în condițiile în care județul se află pe un trend crescător al persoanelor confirmate pozitiv.

”Este vorba de localitățile Bălilești și Dârmănești, intrate în carantină. În prima avem 20 de cazuri confirmate, iar în cea de-a doua 12 cazuri. Am depășit indicatorul de 3 cazuri la mia de locuitori. Este o presiune fantastică și pe spitale, unde locurile sunt epuizate, foarte greu mai găsim câte un loc pentru un pacient cu COVID”, a spus Soare Emanuel Soare, pentru Mediafax.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.