SOCIAL

Impact devastator! Cinci răniți, după ce un șofer a adormit la volan și a IZBIT două mașini


Impact devastator! Cinci răniți, după ce un șofer a adormit la volan și a IZBIT două mașini

Z.P. | 2019-08-12 12:00

Cinci persoane au fost rănite, luni dimineaţă, într-un accident produs pe DN 21, în localitatea brăileană Valea Cânepii, după ce un şofer care a adormit la volan a lovit două maşini de pe contrasens, potrivit news.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Brăila, un bărbat din Galaţi conducea, luni dimineaţă, în localitatea Valea Cînepii, dinspre Slobozia spre Brăila, când a adormit la volan şi a pătruns pe contrasens.

Pe sensul opus de mers, maşina scăpată de sub control a lovit lateral un autoturism, după care s-a izbit violent, frontal, de o altă maşină.

În urma impactului dintre cele trei autoturisme au rezultat 5 persoane rănite. Victimele provin din cele două maşini care circulau regulamentar. Printre victime se află şi un copil.

Toţi cei cinci răniţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma accidentului, traficul s-a desfăşurat cu dificultate.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.