SOCIAL

Cât a costat NOUL GAZON care a fost montat la Arena Naţională


Cât a costat NOUL GAZON care a fost montat la Arena Naţională

Z.P. | 2019-08-29 13:43

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost joi dimineață la Arena Națională pentru a inspecta starea gazonului care a fost montat recent după concertele susținute de Ed Sheeran și Metallica în această locaţie. Edilul a dezvăluit cât a costat noul covor de iarbă montat pe cea mai mare arenă de fotbal din ţara noastră. Primul meci care se va juca aici va fi România - Spania, pe 5 septembrie.

"Acest gazon, incluzând aici atât achiziţia, transportul şi montajul, a costat în jur de 230-240.000 de euro, este suma standard pentru întreaga Europă. În premieră, Primăria Capitalei a organizat o licitaţie internaţională deschisă. Avem un contract cadru pe o perioadă de patru ani în valoare de aproximativ patru milioane de euro", a spus Gabriela Firea.

Edilul Capitalei s-a arătat mulțumit de noul gazon, care a fost schimbat pentru a 10-a oară de la inaugurarea celui mai mare stadion. 

”Mi s-a garantat că acesta va fi într-o stare optimă, într-o stare foarte bună cu câteva zile înainte de meciul care este foarte important cu privire la calificarea pentru EURO 2020. Gazonul s-a montat în 5 zile. La două zile după montaj, se poate juca orice meci. Nu există niciun risc, așa cum au fost voci care au afirmat că sunt prea puține zile de la finalizarea montajului până la primul meci. Nu vom avea surprize ca jucătorii să fie încurcați de gazonul care, așa cum s-a văzut în alte meciuri, s-a desprins și nu este cazul să avem o astfel de situație. Acest gazon este schimbat după 2 ani", a conchis primarul Bucureştiului.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.