SOCIAL

Alte state, în zona galbena. Noua listă a țărilor cu peste 500 de cazuri de coronavirus


Alte state, în zona galbena. Noua listă a țărilor cu peste 500 de cazuri de coronavirus

Z.P. | 2020-03-23 09:19

Pe lista cu țările care au peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus au mai fost adăugate luni alte trei țări. În cazul sosirii din aceste țări, românii trebuie să petreacă 14 zile izolați la domiciliu.

 

Potrivit unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cetăţenii români care vin din state cu peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus vor fi izolaţi la domiciliu timp de 14 zile, acestea fiind cunoscute ca ''zone galbene''.

 

Lista actualizată cu aceste ţări: Arabia Saudită, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Chile, Coreea de Sud - partea ţării unde nu este instituită carantina, Danemarca, Ecuador, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Indonezia, Irlanda, Islanda, Israel, Japonia, Marea Britanie, Malaezia, Norvegia, Olanda, Pakistan, Polonia, Portugalia, Republica Populară Chineză - zona în care nu este instituită carantina, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia şi Turcia.

Statele care sunt marcate ca ''zone roşii'' şi pentru care se impune carantina sunt: Republica Populară Chineză - regiunea Hubei, Italia - întreaga ţară, Coreea de Sud - Daegu (oraş) şi Cheongdo (judeţ) şi Iran - întreaga ţară.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.06