SOCIAL

ALERTĂ de ultimă oră: O CANICULĂ fără precedent va lovi România


ALERTĂ de ultimă oră: O CANICULĂ fără precedent va lovi România

E.Ş. | 2019-06-25 23:04

O caniculă de o precocitate fără precedent după anul 1947 s-a abătut luni asupra Europei, din cauza unui val de căldură ce provine din Sahara. Temperaturile maxime ar putea depăși 40 de grade Celsius în această săptămână, stabilind noi recorduri.

Autoritățile naționale au avertizat populațiile în privința caniculei, în contextul în care modificările climatice, asociate emisiilor de gaze cu efect de seră, reprezintă un fenomen climatic ce era în trecut excepţional, dar care se va repeta în anii următori, potrivit specialiștilor.

„Soarele ar putea să strălucească fără întrerupere, mult aer fierbinte va veni din Africa", a spus Sabine Krueger de la Serviciul german de meteorologie DWD, potrivit căreia sudul Europei va fi deosebit de afectat de caniculă.

Alerta de caniculă de nivel portocaliu a fost emisă de Meteo-France luni dimineaţă pentru Regiunea Pariziană. Francezii îşi amintesc şi acum valul de caniculă extremă din 2003 ce a provocat moartea a peste 15.000 de oameni.

„Am închis toate ferestrele înainte de a pleca la serviciu şi am luat cu mine sticle izoterme pentru a mă hidrata bine", a declarat Marie-Astrid Barat, o femeie de 30 de ani care locuieşte la Paris, în condiţiile în care vârful de caniculă este aşteptat în Franţa în zilele următoare, potrivit Agerpres. 

În Spania, agenţia naţională de meterorologie (AEMET) a emis luni o serie de recomandări obişnuite pentru episoadele de caniculă (hidratare, pălării şi evitarea exerciţiilor fizice în miezul zilei), dar şi un avertisment legat de „un risc extrem" de incendii în anumite regiuni din Catalonia, Aragon, Navarra şi Extremadura.

Însă, temperaturile cele mai ridicate sunt aşteptate în zilele următoare. Potrivit AEMET, temperaturile ar putea depăși 40 de grade Celsius în anumite zone din centrul, sudul şi nord-estul ţării şi să atingă chiar 42 de grade Celsius în Valea Ebrului joi, vineri şi sâmbătă.

Germania ar putea să se confrunte la jumătatea săptămânii cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate în ultimii 70 de ani, recordul pentru luna iunie datând din 1947, când termometrul a indicat 38,2 grade Celsius la Frankfurt.

În Austria, agenţia de meteorologie ZAMG a prevenit populaţia în legătură cu riscurile de furtuni violente, cu temperaturi ce vor urca până la 37 de grade Celsius.

Canicula va ajunge şi în sudul Suediei începând de marţi, iar temperaturile vor depăşi în timpul zilei pragul de 30 de grade Celsius în Danemarca şi Suedia meridională.

Marea Britanie se aşteaptă la „furtuni violente", pentru care meteorologii au emis avertismente valabile în zilele de luni şi marţi. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.