SăNăTATE

Sergiu Sîngeorzan (APCI): Infecțiile din spitale încep de la curățenie și munca prost plătită


Sergiu Sîngeorzan (APCI): Infecțiile din spitale încep de la curățenie și munca prost plătită

Z.P. | 2019-10-18 15:05

Preşedintele Asociaţiei pentru Prevenirea şi Controlul Infecţiilor (APCI), Sergiu Sîngeorzan, a declarat vineri, la Cluj, că problema infecţiilor din spitale începe de la curăţenia din unităţile medicale şi de la faptul că această muncă este prost plătită.

"Infecţiile din spitale pot fi reduse printr-o bună educaţie a tuturor, atât a pacienţilor, cât şi a personalului medical. În primul rând, ar trebui să cunoaştem modul în care putem să lucrăm cu echipele de curăţenie din spitale, pentru că, din păcate, sunt cele mai prost plătite, deşi, de fapt, sunt fundaţia serviciilor medicale. Dacă, din start, aceşti angajaţi nu îşi fac treaba, fiind prost plătiţi, vor munci de mântuială. Dacă acest lucru nu se schimbă, va fi foarte greu să reducem infecţiile, fiind nevoie de motivarea personalului, dar şi de folosirea unor materiale de curăţenie de calitate. Un dezinfectant dat peste o suprafaţă necurăţată corespunzător nu are efect", a spus Sergiu Sîngeorzan.

El consideră că o altă condiţie pentru reducerea numărului de infecţii din spitale este raportarea acestora.

"Aceste infecţii trebuie raportate, nu ascunse, pentru că altfel nu le putem controla", a subliniat preşedintele APCI.

La Cluj-Napoca se desfăşoară prima conferinţă despre prevenirea infecţiilor, intitulată "Abordarea prezentului pentru modelarea viitorului", la care participă peste 250 de specialişti din ţară şi din străinătate.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.