SăNăTATE

Program adoptat - O comună, o ambulanță – o șansă în plus pentru persoanele din mediul rural


Program adoptat - O comună, o ambulanță – o șansă în plus pentru persoanele din mediul rural

Z.P. | 2019-05-23 14:55

Guvernanții vor adopta joi două acte normative în domeniul Sănătăţii. Primul vizează programul ''O comună, o ambulanţă'', pentruc a mai apoi să fie adoptate și mai multe reglementări privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei medicale comunitare. Totul se va decide în şedinţa de Guvern de joi, anunță premierul Viorica Dăncilă.

"O măsură pe care o luăm astăzi pentru sprijinirea comunităţilor locale este programul "O comună, o ambulanţă", prin care asigurăm servicii medicale de urgenţă în toate localităţile României. Adoptăm un mecanism de sprijin, prin care medicii de familie vor primi finanţare să achiziţioneze şi să doteze o ambulanţă pentru urgenţe. Este vorba despre o schemă de ajutor de până la 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar, banii pot fi folosiţi atât pentru achiziţia şi dotarea ambulanţelor, cât şi pentru cheltuieli de întreţinere, plata salariilor şi pentru dotarea cabinetelor medicale. Programul se va aplica în perioada 2019 - 2020 şi va avea un buget total de 2,5 miliarde lei", a declarat premierul. Viorica Dăncilă a mai adăugat că pentru a veni în sprijinul asistenţei medicale comunitare vor fi adoptate joi reglementări detaliate privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea acestei activităţi: "Este important să asigurăm furnizarea acestor servicii în mod integrat cu cele de asistenţă socială şi prevenirea abandonului şcolar. Astfel, oferim accesul la servicii sociale unui număr mare de persoane vulnerabile din comunităţile rurale sărace. În plus, România va putea beneficia de oportunităţile de finanţare din fonduri europene în valoare de 355 milioane de euro".



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.