SăNăTATE

Noua Lombardie a României. FOCARUL de coronavirus de la Suceava se extinde


Noua Lombardie a României. FOCARUL de coronavirus de la Suceava se extinde

Z.P. | 2020-03-29 13:50

Un număr de 306 pacienţi se află internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava duminică. Dintre aceştia, 206 au fost confirmaţi cu Covid-19, comparativ cu ziua precedentă când erau 149 diagnosticaţi pozitiv.

În Sectorul COVID de la SJU Suceava s-a deschis un punct de triere al pacienţilor suspecţi de infecţie cu SARS CoV 2, deservit de medici de la UPU. Punctul de triere, instalat cu ajutorul SMURD Suceava, este în apropierea sectoarelor de internare a pacienţilor şi cuprinde trei corturi cu circuite.

Totodată, s-au efectuat demersuri pentru instalarea în zona ambulatoriului SJU a două-trei sisteme modulare, ce vor putea fi utilizate în cazul creşterii numărului de pacienţi cu COVID-19.

S-a asigurat permanenţa liniilor de garda şi continuitatea serviciului pe toate specialităţile, atât în Sectorul COVID-19, cât şi în celelalte sectoare de

activitate.

De asemenea, conducerea SJU Suceava anunţă că, la începutul săptămânii viitoare, va fi pus în funcţiune echipamentul de testare rapidă a COVID-19 pus la dispoziţie de Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV), testele urmând să fie efectuate de specialişti din cadrul SJU Suceava şi de la USV.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.