SăNăTATE

Necesar, sau revoltător? În ce țară poți deveni MEDIC după doar trei ani de studii


Necesar, sau revoltător? În ce țară poți deveni MEDIC după doar trei ani de studii

Eliza Popa | 2020-02-13 16:12

Lipsa medicilor poate genera o criză, mai ales în medicina de familie și în spitalele publice. De departe nu este ceva inedit, ci totul se constituie într-o situație foarte îngrijorătoare. Iar în asemenea situații se iau diverse măsuri. Unele chiar radicale…

Un proiect guvernamental arată că Marea Britanie are un deficit de 11.500 de medici în prezent, adică unul din 10 posturi de medic este vacant. Autoritățile consideră că una dintre măsurile care ar putea reduce rapid criza este un program de formare rapidă a personalului care dispune deja de cunoștințe medicale. Planul de măsuri radicale, elaborat de Departamentul pentru Sănătate și Protecție Socială, ar putea fi anunțat curând, după cum nota publicația britanică Daily Mail, la finele lunii ianuarie. Tot publicația menționată sublinia că guvernul de la Londra poate lua o astfel de măsură după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, deoarece nu mai trebuie să respecte reglementările blocului comunitar. Care impune statelor membre ale UE reguli stricte pentru formarea medicilor – precum o durată minimă a studiilor de șase ani plus perioada de rezidențiat.

Duplicarea inutilă?

În documentul guvernamental citat de Daily Mail se stipulează că părăsirea UE “ne poate permite să reducem duplicarea inutilă a instruirii în Marea Britanie și să realizăm un proces mai rapid pentru profesioniștii existenți din domeniul sănătății care doresc să se instruiască într-o altă disciplină. De exemplu, un paramedic cu zece ani de experiență și care are deja pregătire de bază ar putea face doar trei ani de studii suplimentare pentru a deveni medic, mai degrabă decât cei șase ani prevăzuți de directivele UE”.

De altfel, reglementările actuale pentru formarea medicilor din Marea Britanie sunt considerate printre cele mai stricte din lume. Prevăzând o durată a studiilor universitare de șase ani pentru facultățile de medicină și o perioadă de rezidențiat de cinci ani.

Doctori insuficient pregătiți

Desigur planul a stârnit deja critici mai ales din rândul asociațiilor de medici din Marea Britanie, care consideră că ceea ce vrea guvernul britanic să facă e revoltător. Și că vrea să creeze o nouă categorie de “doctori ieftini” din motive populiste. Mai mult, reprezentanții medicilor acuză că planul ar putea afecta îngrijirea pacienților, deoarece va crea doctori insuficient pregătiți. “Orice măsură pentru extinderea personalului medical este binevenită, deoarece aceasta va îmbunătăți calitatea îngrijirii pacientului. Dar pregătirea medicală din Marea Britanie este printre cele mai riguroase din lume, din motive întermeiate, și ne opunem oricărei decizii care urmărește să reducă aceste înalte standarde”, a declarat profesorul Carrie MacEwen, președinte al Academy of Medical Royal Colleges, care reunește 23 de facultăți de medicină din Marea Britanie, potrivit  abc14news.com.

Tot Carrie MacEwen e de părere că „părăsirea UE poate oferi noi oportunități, dar nu există soluții rapide pentru deficitul de forță de muncă cu care se confruntă National Health Service și a propune anumite lucruri pur și simplu de dragul de a demonstra anumite diferențe față de UE ar putea să nu fie cel mai bun început”. Nouă nu ne rămâne de spus decât că se întrevăd jocuri aspre acum, după ce Marea Britanie s-a “despărțit” de UE.  



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.