SăNăTATE

HALUCINANT: medic DEMIS după ce a cerut TESTAREA pacienților pentru COVID-19


HALUCINANT: medic DEMIS după ce a cerut TESTAREA pacienților pentru COVID-19

Z.P. | 2020-05-22 18:28

Șefa Secției de Psihiatrie, de la Spitalul Judeţean Târgoviște, acuză a fost schimbată din funcție la o zi după ce a cerut ca pacienții din secție să fie testați de coronavirus.

La Secţia de Psihiatrie ar fi fost nevoie de 29 de teste. Medicul Lorentina Florescu a solicitat joi testarea pacienţilor, iar vineri a fost demisă. Solicitarea a fost făcută după ce în secție au fost confirmați cu noul COVID-19 trei pacienți.

Potrivit unor surse, în adresa transmisă Direcției de Sănătate Publică, medicul a precizat că bolnavii internați la psihiatrie ar putea fi și ei infectați. Bolile de care suferă îi fac să fie agitați, hiperactivi și unii dintre ei au deficit cognitiv. Prin urmare, regulile de distanțare socială și de igienă care previn o infectare cu virusul ucigaș sunt mai greu de respectat pentru cei care trec pragul unui spital de boli mintale.

Potrivit unor surse ale , medicul a fost obligat să primească urgențe în condițiile în care în secție erau internați pacienți care au avut contact direct cu primul bolnav confirmat cu virusul COVID-19. Spitalul nu are aparat CT -PCR și nici contract cu un laborator de analize.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.