SăNăTATE

Coronavirus: 196 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore. Bilanțul total a ajuns la 17.387


Coronavirus: 196 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore. Bilanțul total a ajuns la 17.387

Z.P. | 2020-05-20 13:17

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost identificate 196 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2. Astfel, numărul de îmbolnăviri este în ușoară creștere față de ultimele trei zile, duminică fiind anunțate 167 de cazuri, luni 165, iar marți 155.

Numărul cazurilor active este astfel de 5.890. Totodată, la terapie intensivă sunt internați 198 de pacienți. 

“Până astăzi, 20 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.387 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.356 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1141 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 de noi cazuri de îmbolnăvire,” se arată în comunicatul GCS.

Autoritățile anunță de asemenea că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 428 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.440 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 127 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.000 de lei.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.