POLITICă

TĂRICEANU, despre o eventuală plângere penală împotriva lui IOHANNIS: „Să nu coborâm dezbaterea politică prea jos...”


TĂRICEANU, despre o eventuală plângere penală împotriva lui IOHANNIS: „Să nu coborâm dezbaterea politică prea jos...”

Z.P. | 2019-02-09 13:05

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarant, sâmbătă, întrebat referitor la posibilitatea depunerii unei plângeri penale împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, că a auzit „tot felul de zvonuri" şi nu doreşte ca dezbaterea politică să fie coborâtă „la un nivel foarte jos", informează Agerpres.

„Am auzit tot felul de zvonuri la care nu am niciun fel de dorinţă de a răspunde, pentru ca să nu coborâm dezbaterea politică la un nivel foarte jos. Am luat notă de comunicarea făcută de preşedinte, de răspunsul, în speţă, de refuzul domniei sale şi acest lucru sunt convins că va fi analizat de doamna prim-ministru, care este responsabil de buna funcţionare a Guvernului şi de numirea şi revocarea miniştrilor", a afirmat Tăriceanu, întrebat dacă în coaliţie s-a discutat despre depunerea unei plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva lui Iohannis în urma respingerii de către preşedinte a numirii unor miniștri. Deputata Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, joi, că pregăteşte o plângere penală împotriva preşedintelui Klaus Iohannis pentru infracţiunea de abuz în serviciu, după ce acesta a respins numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.