POLITICă

Sorin Grindeanu, AVERTISMENT de ultimă oră pentru premierul Dăncilă


Sorin Grindeanu, AVERTISMENT de ultimă oră pentru premierul Dăncilă

E.Ş. | 2019-09-11 18:53

Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a declarat miercuri la Cluj Napoca, în cadrul unei dezbateri despre tehnologia 5G, că a cerut oficial Guvernului Dăncilă să transpună în legislație memorandumul încheiat cu SUA pe tema 5G, însă nu a primit niciun răspuns, informează Digi24. Dacă prevederile memorandumului nu vor fi adoptate de Guvern prin ordonanță de urgență, licitația pe 5G ar putea să nu mai aibă loc anul acesta, fapt care va duce la un minus de 2 miliarde de lei la bugetul național, a spus acesta.

”Noi, cei care trebuie să organizăm această licitație, trebuie să furnizăm operatorilor toate informațiile necesare, să fie o licitație cât se poate de transparentă. Vorbim de companii mari care trebuie să își construiască bugetele, să vină cu oferte competitive. Datoria noastră e să le oferim toate informațiile. Acest memorandum trebuie transpus în legislație primară pentru că nu ține loc de lege. (...) Noi am terminat perioada de consultare publică, am primit observații din partea operatorilor, dar licitația propriu zisă pentru 5G este legată și de această componentă, acest memorandum. Dacă nu se va reuși s-ar putea să fim în situația de a amâna licitația pentru anul viitor”, a explicat președintele ANCOM, citat de Digi24.

Acesta a spus că a trimis adrese și la Administrația Prezidențială, în atenția CSAT, și la Guvern, solicitând adoptarea unor acte normative pentru implementarea acelui memorandum, dar nu a primit răspuns.

”O să revenim, o să mai facem un apel către instituții. Pe bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2019, mă refer la bugetul național, sunt prevăzute venituri de 2 miliarde de lei, dacă cei care trebuie să schimbe legislația conform memorandumului nu o fac, s-ar putea ca bugetul să fie văduvit de aceste 2 miliarde”, a spus fostul premier, potrivit Digi24.

Prețul minim al licențelor radio scoase la licitația 5G din acest an este de 580 milioane de euro



Parerea ta...

COMEDIA
11 Sep 2019

Ipocrizia este a cincea putere in stat. Prostul cu ștaif trebuie, totuși, să dezvăluie abuzuri de moment în dezbaterea politică
Doresc sa comentez


Citeste si...

(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.