POLITICă

SCANDAL în PNL: Liderul liberal Târju Jiu îi cere DEMISIA lui Ludovic Orban


SCANDAL în PNL: Liderul liberal Târju Jiu îi cere DEMISIA lui Ludovic Orban

E.Ş. | 2019-06-02 15:22

Scandal în Partidul Național Liberal după declarația lui Ludovic Orban că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să nu plătească impozit pe venit. Președintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care este și primar al orașului, îi cere demisia lui Orban din fruntea partidului.

Președintele PNL Tîrgu Jiu, Marcel Romanescu, îi solicită, într-o postare publicată pe Facebook, președintelui partidului, Ludovic Orban, să își dea demisia, considerând că acesta nu mai reprezintă valorile și principiile liberale, scrie Mediafax.

„Solicit demisia lui Ludovic Orban din funcția de președinte al Partidului Național Liberal! Ca cetățean al României care crede în oprirea declinului și în restartarea în bine a țării lui, ca președinte al PNL Târgu Jiu și ca primar ales de români patrioți, într-unul dintre cele mai roșii județe ale țării – Gorj - luând act de declarațiile impardonabile ale domnului Ludovic Orban, care dorește diminuarea veniturilor IT-iștilor care n-au plecat, încă, din România, consider că dânsul nu mai reprezintă valorile și principiile liberale și că nu mai poate rămâne nici o zi în fruntea Partidului Național Liberal”, susține Marcel Romanescu.

Liderul PNL Tîrgu Jiu crede că mii de IT-iști din România ar pleca la muncă în străinătate dacă s-ar aplica propunerea lui Ludovic Orban.

„Nici un bun român nu poate cere și nu poate anunța demararea unor măsuri legislative care să genereze amplificarea exodului specialiștilor IT din România și împovărarea suplimentară a mediului privat, care este oricum sufocat la maxim prin măsurile falimentare luate de coaliția PSD – ALDE. Căci o creștere a prețului serviciilor din domeniul IT induce în mediul privat efecte similare cu ale scumpirii carburanților. Într-o Românie în curs de informatizare, orice afacere depinde din ce în ce mai mult de anumite prestații IT, a căror scumpire ar genera efecte negative în lanț. Nu mai punem la socoteală un alt efect pervers: alte câteva mii de IT-iști din România ar lua, și ei, drumul Occidentului”, a mai scris liderul PNL Târgu Jiu.

El susține că sectorul IT a fost declarat prioritate strategică, fiind promovate măsuri de susținere și, cu toate acestea, „deficitul de resurse umane în domeniu se menține la cote ridicate”.

„Facilitățile fiscale acordate acestui sector au făcut din România al doilea furnizor de software și servicii din regiune, după Polonia, și ne-au dus în top 10, în Europa! Deci, vorbim de un sector deosebit de important, care merită toată atenția, care trebuie încurajat și ajutat să se dezvolte. Vorbim de o adevărată industrie, care produce sume uriașe în toate statele civilizate și pentru care noi, liberalii, dorim să identificăm și alte măsuri de susținere”, a mai scris pe rețeaua de socilizare Marcel Romanescu.

El consideră că Ludovic Orban „angrenează partidul și toți membrii lui, fără nici o consultare internă prealabilă, în măsuri de natură a sufoca suplimentar mediul privat, și de a-l goli și mai mult de resursa umană de calitate.

„Această ultimă declarație a domnului Ludovic Orban încheie un lung șir de poziționări politice fie anemice, fie nefericite, care i-au făcut pe mulți să confunde, în mod nedrept, PNL-ul cu PSD-ul și cu ALDE, și să eticheteze acest partid național și istoric drept <aceeași mizerie>. Am ajuns în situația în care noi, liberalii, ne punem singuri piedică în lupta cu un PSD dezorientat și decapitat, măcinat de lupte interne, dar care va continua să-și mențină influența asupra unor categorii largi de cetățeni, ajutat de declarațiile prostești ale unui președinte PNL slab, care nu înțelege mediul de afaceri. O astfel de persoană nu-și merită locul în fruntea Partidului Național Liberal, și consider că ar trebui să-și prezinte de urgență demisia„, a mai spus liderul PNL Tîrgu Jiu.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaș, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiți de plata impozitului pe venit„Orice venit trebuie impozitat. Nu poți să creezi facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.