POLITICă

Premierul Dăncilă cere SESIUNE extraordinară a Parlamentului pentru Legea 112


Premierul Dăncilă cere SESIUNE extraordinară a Parlamentului pentru Legea 112

E.Ş. | 2019-08-08 15:56

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat joi, la începutul ședinței de Guvern, că a fost elaborat un proiect de OUG privind îmbunătățirea serviciului 112, acesta intrând deja pe circuitul de avizare. Însă pentru a putea fi aprobat actul normativ de Guvern, Parlamentul trebuie să convoace o sesiune extraordinară, acum fiind în vacanță.

Viorica Dăncilă a spus că va cere Parlamentului o ședință extraordinară. "Îmi doresc adoptarea cât mai rapidă a acestui act normativ și voi solicita conducerii Parlamentului convocarea unei ședințe extraordinare pentru ca aceste măsuri să fie transpuse în legislație", a spus Dăncilă.

Reamintim că miercuri, Raed Arafat, cel care a condus un comitet de criză, înființat la cererea premierului, după tragedia de la Caracal, a anunțat că este pregătit un proiect de OUG privuind implementarea sistemului de localizare rapidă AML (Advanced Mobile Location). Arafat a prezentat cele 14 soluții identificate, între cele al căror termen de îndeplinire este de maximum un an fiind și cea referitoare la cartelele prepay, care nu mai pot fi vândute decât după colectarea de către operatorii de telefonie mobilă a datelor de identificare. Datele vor fi furnizate însă doar în cazul în care se apelează la 112. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.