POLITICă

Parlamentul se va reuni în ședințe on-line


Parlamentul se va reuni în ședințe on-line

E.Ş. | 2020-03-23 20:12

Conducerea Parlamentului se va reuni, marți, pentru a stabili programul în următoarea perioadă. Surse oficiale au declarat pentru HotNews.ro că Birourile Permanente reunite ale celor două Camere vor schimba regulamentul de funcționare astfel încât şedinţele să se desfăşoare online.

Conducerea Camerei Deputaților și conducerea Senatului se vor reuni în ședințe separate pentru a-și modifica regulamentele de funcționare.

Potrivit surselor citate şedinţele comisiilor de specialitate și plenul se vor desfășura în perioada următoare în regim online iar Parlamentul va legifera în acest sens.

De altfel, "în contextul epidemiei de coronavirus Guvernul a emis o serie de ordonanțe care trebuie analizate și dezbătute în Parlament. De asemenea, trebuie operate o serie de modificări la legile actuale care trebuie să ducă la buna funcționare a instituțiilor atât în sistemul de stat cât și în sistemul privat", au explicat sursele citate.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.0914