POLITICă

Olguța Vasilescu răbufnește după ultima decizie a Guvernului. Multinaționalele, mărul discordiei


Olguța Vasilescu răbufnește după ultima decizie a Guvernului. Multinaționalele, mărul discordiei

Z.P. | 2019-11-07 11:44

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a răbufnit după declarațiile noului ministru al Agriculturii, Adrian Oros, referitoare la proiectul Casei de Comerț Unirea, unde se comercializează produse alimentare românești.

„Un punct forte în programul nostru de guvernare a fost Casa de Comert Unirea. Ce facea ea? Deschidea puncte de colectare a produselor (mere, rosii, vinete, branza, lapte, cartofi etc) direct in localitatile unde le produc fermierii. Aceste produse proaspete si ieftine erau distribuite apoi in magazinele din marile orase de unde cetatenii se puteau aproviziona. Deja sistemul era functional si aparusera si primele magazine de unde, de dimineata pana seara, se vindeau toate produsele. Orban spune ca "vremea Gostaturilor a trecut", iar ministrul Agriculturii ca "produsele locale trebuie promovate local, iar cele traditionale in alta parte". De ce sa cumparati fructe si legume romanesti, proaspete si ieftine, cand puteti cumpara de la multinationale rosii care stau o luna si nu se strica de la cate chimicale au bagat in ele? Pentru ca asa vrea noul guvern PNL!”, a ținut să precizeze Olguța Vasilescu.

Adrian Oros, noul ministru al Agriculturii: „Eu nu am fost de acord cu acest proiect nici cât eram în Comisia pentru Agricultură, nu mi se pare un lucru serios, care poate rezolva o problemă. Explicaţia a fost că prin aceste magazine se vor promova produsele locale şi tradiţionale. Produsele locale trebuie promovate în locul în care se produc, iar cele tradiţionale în alt loc. Nu mi se pare că a avut un impact economic şi social”, a spus Adrian Oros, ministrul Agriculturii, în cadrul unei conferinţe de presă.

Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea este cea mai mare companie înfiinţată în 2019, cu un capital social de 93 de milioane de lei, din bugetul statului.

Adrian Izvoranu, preşedintele societăţii, anunţa recent că a închiriat spaţii şi a discutat cu furnizori din toată ţara pentru a deschide 80 de magazine cu produse agroalimentare româneşti în următorii doi ani, stabilite în planul de buget.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.