POLITICă

OFICIAL! Grupul parlamentar ALDE de la Camera Deputaților va fi DESFIINȚAT. Cinci deputați ai partidului au demisionat


 OFICIAL! Grupul parlamentar ALDE de la Camera Deputaților va fi DESFIINȚAT. Cinci deputați ai partidului au demisionat

Z.P. | 2019-09-18 10:56

Cinci parlamentari au părăsit grupul ALDE din Camera Deputaţilor, astfel că acesta va fi desfiinţat, a anunţat, miercuri, preşedintele de şedinţă, Carmen Mihălcescu.

„Am la mapă cinci demisii ale unor colegi parlamentari. Este vorba de doamna Graţiela Gavrilescu, domnul Gheorghe Cucşa, domnul Ion Cupă, domnul Mihai Niţă şi domnul Alexandru Băişanu. Trebuie să constatăm, să luăm act că, în urma acestor cinci demisii, grupul parlamentar ALDE se desfiinţează", a declarat ea în debutul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, informează Agerpres.

Deputaţii ALDE Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu şi Mihai Niţă au anunţat că de luni îşi vor desfăşura activitatea în Parlament ca neafiliaţi.

Ei au precizat că preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, „prin modul nedemocratic şi antiliberal în care a luat ultimele decizii politice", a generat desfiinţarea grupului parlamentar ALDE şi la Camera Deputaţilor.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat pe 11 septembrie că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august.

Grupul ALDE a fost desfiinţat şi la Senat.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.