POLITICă

NEGOCIERI pentru noul Guvern. Concluziile discuțiilor cu PMP


NEGOCIERI pentru noul Guvern. Concluziile discuțiilor cu PMP

E.Ş. | 2019-10-16 17:46

Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat miercuri, după prima rundă de negocieri cu echipa PNL, că a observat că există deschidere din partea premierului desemnat, Ludovic Orban, pentru cerințele PMP – înființarea unei structuri guvernamentale care să gestioneze relația cu Republica Moldova și adoptarea legi privind alegerea primarilor în două tururi.

Întrebat dacă PMP i-a cerut lui Orban să intre la guvernare, Tomac a explicat că deocamdată s-a discutat doar despre cele două soliciitări ale Mișcării Populare și că va mai urma o rundă de discuțiii pentru stabilirea calendarului de învestiire a guvernului în Parlament.

”România are nevoie azi de un guvern, țara are nevoie de un guvern. Am arătat că putem trece peste sensibilitățile care ne despart în mod normal, trebuie să găsim un consesn pentru a da țării un guvern. Deocamdată am stabilit și am agreat că există puncte de vedere care se împletesc în mod natural”, a declarat Eugen Tomac.

Referitor la solicitarea UDMR ca PMP să nu fie cooptată în viitorul Cabinet, Tomac a spus că este punctul maghiarilor de vedere.

”Eu i-am spus premierului desemnat ce trebuie să existe în mod obligatoriu în viitorul program de guvernare pentru a fi susținut de PMP. Abordarea asta frontală că nu e bine dacă vine celălalt face parte din retorica politică. Trebuie să dăm țării un guvern”, a completat Tomac.

Echipa de negociere a PNL în vederea obținerii susținerii parlamentare pentru Guvernul Orban a avut o primă discuție cu cei de la PMP azi de la ora 16:00.

Potrivit unor surse liberale, a fost singura rundă oficială de discuții programată pentru azi, deși Ludovic Orban a avut o întrevedere între patru ochi cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Cel mai probabil joi, liberalii se vor vedea cu cei de la UDMR, cu Pro România și cu ALDE.

Echipa de negociere a PNL este formată din Ludovic orban, Raluca Turcan și Florin Cîțu.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.