POLITICă

Darius Vâlcov, DEMISIE din Guvern


Darius Vâlcov, DEMISIE din Guvern

Z.P. | 2019-06-03 12:16

Darius Vâlcov a demisionat luni din funcţia de consilier de stat al premierului după o discuţie care a avut loc luni dimineaţă şi care a fost convocată de premierul Viorica Dăncilă, anunţă G4Media.ro.

În urmă cu mai puţin de o săptămână, premierul Dăncilă a fost întrebată dacă Darius Vâlcov şi Anca Alexandrescu sunt oameni cu care mai poate colabora, replica ei fiind:

"Cu Anca Alexandrescu exclus. După cum ştiţi, este consilierul onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului primului-ministru, mâine o voi elibera din funcţie. Şi la partid la fel", a replicat premierul, iar două zile mai târziu a elibrat-o din funcţie pe Anca Alexandrescu.

Dăncilă a anunţat că va lua o decizie în curând şi legată de Darius Vâlcov. Între timp, însă, l-a numit pe deputatul Remus Borza consilier onorific pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, domeniu de care se ocupa şi Vâlcov.

Darius Vâlcov a fost condamnat de Înalta Curte la o pedeapsă de opt ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Fostul ministru a făcut apel, aşadar procesul continuă.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.