POLITICă

CExN al PSD joi: Modificarea statutului partidului, Congresul şi programul politic


CExN al PSD joi: Modificarea statutului partidului, Congresul şi programul politic

Z.P. | 2019-06-13 10:28

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte joi, la sala grupului parlamentar al partidului de la Camera Deputaţilor.

Social-democraţii vor discuta în această şedinţă despre Congresul partidului din data de 29 iunie, despre modificarea statutului partidului, despre programul politic şi candidaţii la şefia PSD.

Marţi, social-democraţii s-au întâlnit în Biroul Permanent Naţional, unde au luat o serie de decizii care urmează să fie validate joi de CExN.

"Am discutat astăzi despre moţiunea de cenzură, am discutat despre organizarea Congresului din data de 29, luna aceasta. Am vorbit despre modificarea statutului şi am făcut un grup de lucru care să lucreze la programul politic al partidului şi bineînţeles un grup de lucru care presupune o cooperare foarte strânsă între Guvern şi Consiliul Naţional referitor la programul de guvernare, la priorităţile noastre, precum şi stabilirea unui calendar de implementare a acestora. Toate acestea vor fi validate în cadrul Comitetului Executiv Naţional, care va avea loc joi, la ora 11,00", a precizat preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat deja că vrea să candideze la şefia PSD la Congresul din 29 iunie.



Parerea ta...

MUNCA PAS CU PAS
13 Iun 2019

Acest partid țigănesc trebuie eliminat de pe harta politici românești. This party must be abolished. Ezt a pártot meg kell szüntetni. Diese Partei muss eliminiert werden. Ова странка мора бити елиминисана. Эта партия должна быть ликвидирована. Тази страна трябва да бъде премахната.
GHITA BIN LADEN CIUMA ROSIE
13 Iun 2019

deja multi au trecut la Ponta,iar cei care mai sunt nu o sa ia nici macar 20% la alegeri...ciuma rosie va disparea din peisaj GAME OVER
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.