MONDEN

The Beatles, 1974. ULTIMA fotografie cu John LENNON în viaţă, alături de Paul McCartney


The Beatles, 1974. ULTIMA fotografie cu John LENNON în viaţă, alături de Paul McCartney

Z.P. | 2019-09-05 23:34

A fost publicata ultima fotografie cunoscută în care apar Paul McCartney şi John Lennon, foşti membri ai trupei britanice The Beatles.

Fotografia care îi prezintă pe cei doi stând relaxaţi pe o canapea, scăldaţi în razele soarelui, a fost realizată în 1974, la Los Angeles.

Imaginea a reapărut pe platforma de micro-blogging Twitter, pe contul SgtPepper1710, cu menţiunea "Ultima fotografie a lui John Lennon şi Paul McCartney împreună, Los Angeles, martie 1974".

John Lennon a fost împuşcat pe 8 decembrie 1980, în holul blocului în care locuia la New York. Avea 40 de ani, citeaza Mediafax.

Născut la Liverpool, pe 9 octombrie 1940, Lennon a înfiinţat trupa The Beatles împreună cu Paul McCartney. Alături de George Harrison şi Ringo Star, ei au fost una dintre cele mai influente formaţii din anii '60. Trupa s-a destrămat în 1970.

Alături de Yoko Ono, Lennon a lansat mai multe albume şi a fost implicat în activismul social al anilor '70. A fost inclus postum în Rock and Roll Hall of Fame, atât ca membru al trupei The Beatles, în 1988, cât şi ca artist solo, în 1994.


Mai multe imagini:






Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.