MONDEN

Show-ul ROMÂNII AU TALENT și-a desemnat marele câștigător al premiului de 120.000 de euro


Show-ul ROMÂNII AU TALENT și-a desemnat marele câștigător al premiului de 120.000 de euro

Z.P. | 2019-06-01 12:29

Marele trofeu "Românii au talent!" din acest sezon i-a revenit concurentei Ana Maria Pantaze. Ea a primit premiul în valoare de 120.000 de euro şi titlul de cel mai talentat român. În show-ul de la Pro TV a fost desemnat şi câştigătorul premiului de originalitate de 10.000 de euro. Alegerea publicului a fost Magitot.


Show-ul ROMÂNII AU TALENT și-a desemnat marele câștigător al premiului de 120.000 de euro

"Sunt foarte emoţionată, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine, lui Mihai Petre pentru golden buzz-ul apăsat pentru mine, publicului care m-a susţinut în permanenţă şi care a trecut alături de mine de la o etapă la alta. Pe scenă m-am simţit extraordinar, chiar dacă de fiecare dată am avut emoţii foarte mari. Încă nu-mi vine să cred că s-a terminat, că a trecut timpul atât de repede şi am ajuns în finală. Toţi am fost o echipă la Românii au talent şi ne-am bucurat împreună de tot ce a fost până acum", a declarat cu lacrimi în ochi Ana Maria Pantaze.

Timp de o săptămână, telespectatorii au votat şi cel mai original moment al acestui sezon "Românii au talent!", iar alegerea lor a fost Magitot. Concurentul a cucerit românii cu momentele lui inedite de magie şi stand-up comedy şi i-a făcut mereu să zâmbească. După primirea cecului în valoare de 10.000 de euro, Magitot a declarat: "A fost o super experienţă şi îmi pare foarte rău că s-a terminat. Sper să mai am ocazia să mă întâlnesc cu această echipă minunată. Le mulţumesc tuturor celor care m-au votat, părinţilor mei, familiei, prietenilor mei. Nu mă aşteptam să câştig, a fost o surpriză, sunt extrem de fericit".



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.