MONDEN

Jeff Bezos a finalizat DIVORŢUL. Fosta soţie s-a ales cu o AVERE inscredibilă


Jeff Bezos a finalizat DIVORŢUL. Fosta soţie s-a ales cu o AVERE inscredibilă

Z.P. | 2019-07-06 11:19

Fondatorul companiei Amazon şi cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos ar terminat divorţul de soţia sa, MacKenzie Bezos. Cei doi ar fi ajuns la o înţelegere financiară care se ridică la 38 de miliarde de dolari, scrie Bloomberg News, citat de Mediafax.

Potrivit înţelegerii, MacKenzie Bezos, în vârstă de 49 de ani, va primi aproximativ 19,7 milioane de acţiuni la Amazon.com, respectiv 4% din companie, valoare care se ridică la 38,3 miliarde de dolari, Aceasta a promis că va dona jumătate din averea sa unor organizaţii caritabile. În urma acestui divorţ, fosta soţie a lui Jeff Bezos ajunge direct pe locul al 22-lea în topul miliardarilor realizat de Bloomberg. La rândul său, Bezos, în vârstă de 55 de ani, rămâne cu 12% din companie şi îşi păstrează titlul de cel mai bogat om din lume. Totodată, MacKenzie Bezos a declarat anterior că va renunţa la acţiunile la publicaţia The Washington Post şi la compania de explorare spaţială Blue Origin în favoarea lui Jeff Bezos, căruia îi va ceda şi dreptul de vot pentru restul de acţiuni pe care le deţinea la Amazon.

La începutul lunii ianuarie, fondatorul companiei Amazon a anunţat pe Twitter că el şi soţia sa au decis să divorţeze după o căsnicie de 25 de ani. "Ne simţim extrem de norocoşi că ne-am cunoscut şi extrem de recunoscători pentru fiecare an de căsnicie. Dacă am fi ştiut că ne vom despărţi după 25 de ani, tot ne-am fi căsătorit", a scris acesta la acea vreme.

În ziua în care şi-a anunţat Bezos divorţul, tabloidul american National Enquirer a scris că va publica presupuse mesaje intime pe care şi le-au trimis proprietarul companiei Amazon şi Lauren Sanchez, o fostă realizatoare de televiziune, cu care acesta ar fi avut o relaţie. Cei doi s-au cunoscut în New York, pe când Bezos era vicepreşedinte al unui trust şi a intervievat-o pe aceasta pentru o slujbă.

MacKenzie, care are cu Jeff Bezos patru copii, cu vârste între 13 şi 18 ani, este scriitoare şi a câştigat un American Book Award în 2006, pentru volumul "The Testing of Luther Albright". Este şi director executiv al unei organizaţii care militează împotriva hărţuirii, Bystander Revolution.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.