MONDEN

Cum s-a comportat Prinţesa Charlotte în prima zi de şcoală / Prinţului William nu-i vine să creadă


Cum s-a comportat Prinţesa Charlotte în prima zi de şcoală / Prinţului William nu-i vine să creadă

Z.P. | 2019-09-05 18:28

Prinţesa Charlotte, fiica prinţului William şi a ducesei Catherine de Cambridge, a început cursurile primare, alăturându-se fratelui ei mai mare, prinţul George, la Şcoala Thomas din Battersea, o instituţie de învăţământ privată din sud-vestul Londrei, potrivit Reuters.

"E foarte încântată!", a transmis familia regală britanică, la prima vizită la şcoală a prinţesei Charlotte, spre incantarea parintilor ei, care nu se asteptau sa fie atat de usor.

În vârstă de patru ani, Charlotte, strănepoata reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, este a patra în ordinea succesiunii la tron, după bunicul său, prinţul Charles, tatăl, prinţul William, şi fratele ei mai mare.

Prinţul George, în vârstă de şase ani, este elev al şcolii Thomas din Battersea din 2017, potrivit Mediafax.

Decizia ca George să meargă la această şcoală a fost o încălcare a tradiţiei pentru ducele şi ducesa de Cambridge, care mai au un copil, pe prinţul Louis, în vârstă de un an.

Charlotte şi George au fost însoţiţi de părinţii lor joi, în prima zi de şcoală.

Şcoala Thomas din Battersea are 560 de elevi cu vârste între patru şi 13 ani, iar taxele anuale pentru cei mici se ridică la 24.000 de dolari.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.