MONDEN

Agentul 007 Daniel Craig s-a RĂNIT SERIOS la filmări în Jamaica. Actorul, trimis de urgenţă în SUA


Agentul 007 Daniel Craig s-a RĂNIT SERIOS la filmări în Jamaica. Actorul, trimis de urgenţă în SUA

Z.P. | 2019-05-14 16:11

Filmările la noul peliculă James Bond au fost suspendate momentan, după ce actorul principal, Daniel Craig (51 de ani), s-a rănit destul de serios la gleznă în timpul unei scene.

Daniel Craig s-a rănit în timpul filmărilor din Jamaica. Accidentarea este una serioasă, el fiind trimis de urgenţă cu avionul la un spital din SUA pentru a face radiografii şi analize complexe, scrie Mediafax. Aflat pentru ultima dată în rolul Agentului 007, Craig a căzut de la înălţime şi a călcat strâmb, în timpul unei urmăriri. ”A simţit o durere puternică. După cum vă aşteptaţi, a fost destul de furios că s-a întâmplat asta. A dat de pământ cu sacoul din cauza frustrării”, a spus o sursă din cadrul filmului, potrivit Metro. În atare condiţii, filmările la scenele următoare, care trebuiau să se desfăşoare la Londra, au fost amânate până la recuperarea actorului.

Filmul cu numărul 25 al agentului James Bond cuprinde scene filmate în Italia, Norvegia, Jamaica şi Marea Britanie. Pelicula este programată să apară în cinematografe pe 3 aprilie 2020.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.