EXTERNE

Virusul a pătruns și la KREMLIN. Care este starea lui Vladimir Putin


Virusul a pătruns și la KREMLIN. Care este starea lui Vladimir Putin

Eliza Popa | 2020-03-28 01:16

Acum câteva zile, Kremlinul spunea că președintele rus Vladimir Putin nu a fost testat pentru coronavirus, și nici nu e nevoie să fie testat, pentru că nu are simptome…

Iată însă că acum au fost confirmate primele cazuri de infecţie cu coronavirus în rândul personalului de la Kremlin, după cum a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Într-adevăr, există cazuri de coronavirus în rândul administraţiei. Cunosc un caz şi pot să confirm, dar nu cunosc al doilea caz. Au fost luate toate măsurile epidemiologice necesare pentru a preveni răspândirea virusului”, a declarat Dmitri Peskov într-o conferinţă de presă.

Sunt testați înainte

Oficialul rus a precizat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a fost în contact cu persoana testată pozitiv pentru coronavirus. „Preşedintele continuă să lucreze, nu se poate opri acum. Aceasta dovedeşte încă o dată că sunt perfect justificate măsurile de precauţie luate, precum testarea tuturor celor invitaţi să participe la evenimente la care participă şi preşedintele”, a mai spus Dmitri Peskov.

Dmitri Peskov a spus într-o  conferință de presă anterioară că toți cei cu care se întâlnește Putin (care are 67 de ani) sunt testați înainte, potrivit Radio România Liberă. „Credem că aceste măsuri sunt justificate, astfel ca președintele să poată să lucreze mai departe cu încredere”, a mai spus Peskov. Care a mai adăugat: „Slavă Domnului, el se simte totdeauna minunat!”…

Foto: Daily Express



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.