EXTERNE

Videoconferință importantă, privind călătoriile în Uniunea Europeană, ratată de România


Videoconferință importantă, privind călătoriile în Uniunea Europeană, ratată de România

Ion Teleanu | 2020-05-21 18:26

Miniștrii de externe din 10 țări europene (Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Luxemburg, Olanda, Polonia, Republică Cehă și Elveția) s-au întâlnit, miercuri, prin videoconferință, pentru a discută o abordare coordonată privind restabilirea posibilităților de a călători în Uniunea Europeană și în spațiul Schengen.

Cei 10 miniștri au analizat și apreciat liniile directoare emise de Comisia Europeană, pe 13 mai, în comunicările sale privind o abordare treptată și coordonată pentru restabilirea libertătii de mișcare și ridicarea controalelor la frontierele interne. Practic, s-a discutat ca statele membre UE și Schengen, în special cele cu frontieră comună, trebuie să se consulte îndeaproape cu privire la condițiile pentru ridicarea treptată a restricțiilor la frontieră. Totodată cei 10 miniștri au dat asigurări că vor dezbate concret cele șapte puncte printre care și „o abordare treptată coordonată și convenită între statele membre ale UE și spațiul Schengen”, în vederea realizării unei normalizări progresive a călătoriilor transfrontaliere și redeschiderii posturile de frontieră, „acordând o atenție deosebită situației lucrătorilor de frontieră”. După întâlnire, ministrului Europei și Afacerilor Externe al Franței, Jean-Baptiste Lemoyen, a făcut câteva precizări pentru cotidianul „Le Soir”, privind discuțiile cu ceilalți nouă miniștri. „Între timp, trebuie să lucrăm cu țările de frontieră, între europeni, pentru a evita să avem o Europă cu viteze multiple", a insistat el. Italia a anunțat deja redeschiderea frontierelor sale pentru turiștii UE pe 3 iunie. Germania, din partea sa, își propune să ridice restricțiile de circulație stabilite la frontierele sale la jumătatea lunii iunie. Cinci țări din Europa Centrală (Germania, Austria, Ungaria, Slovacia și Republică Cehă) intenționează, de asemenea, să deschidă frontierele dintre ele pană la jumătatea lunii iunie. Înlăturarea frontierelor, ar trebui să se facă în mai multe faze. „Mai întâi va fi o ridicare parțială în funcție de situația epidemică din diferitele teritorii ale Europei și apoi mai târziu o ridicare generală", a precizat Jean-Baptiste Lemoyne. Însă, surprinzător, ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, n-a participat la acestă videoconferință care viză direct și posibilitatea de a călători în străinătate. De ce? Greu de explicat!



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.