EXTERNE

Unul dintre MILITARII răniți în Afganistan a fost TRANSFERAT în Germania


Unul dintre MILITARII răniți în Afganistan a fost TRANSFERAT în Germania

Z.P. | 2019-06-01 14:32

În cazul caporalului clasa a II-a Anton Florin, rănit recent în Afganistan, s-a luat decizia de a fi transportat la Centrul Medical Regional din Landstuhl, Germania, pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament de specialitate, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale, care adaugă că starea militarului este stabilă.

"Ceilalţi patru militari, răniţi în acelaşi incident, au fost externaţi şi îşi continuă tratamentul şi recuperarea la subunităţile lor, aceştia aflându-se în grija echipei medicale a Batalionului 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei" de la Kandahar", se precizează într-un comunicat al MApN.

Caporalul clasa a II-a Anton Florin, care face parte din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", a fost rănit pe 24 mai, în timp ce executa o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate din Afganistan. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.