EXTERNE

Măsurile restrictive, prelungite în Spania pentru a cincea oară


Măsurile restrictive, prelungite în Spania pentru a cincea oară

Z.P. | 2020-05-21 11:00

Parlamentarii spanioli au votat, miercuri, în pofida unei opoziţii puternice, atât în cadrul legislativului cât şi în rândul populaţiei, în favoarea extinderii până pe 6 iunie a măsurilor restrictive instituite ca urmare a epidemiei COVID-19, transmite dpa, citată de Agerpres.

Extinderea măsurilor a fost adoptată cu 167 de voturi pentru şi 162 de voturi împotrivă. Aceasta înseamnă că restricţiile, printre cele mai dure din Europa, vor continua să fie aplicate în Spania până pe 6 iunie la miezul nopţii.

Este pentru a cincea oară când în Spania este prelungită starea de urgență, care a fost introdusă pentru prima dată pe 14 martie.

Dar suportarea măsurilor restrictive, care i-au ţinut pe spanioli în condiţii de izolare, închişi în case timp de aproape două luni, i-a determinat pe mulţi să primească cu iritare această nouă decizie.

Măsurile în vigoare urmează să expire duminică, iar atunci când premierul Pedro Sanchez a propus prelungirea acestora cu o lună, a stârnit multă nemulţumire în rândul populaţiei.

În acest context, extinderea până pe 6 iunie a regimului restrictiv reprezintă practic o măsură de compromis.

Guvernul spaniol a aplicat o politică lentă de relaxare a măsurile de izolare. Se întrevede, de asemenea, perspectiva de a se permite străinilor accesul în Spania, dar numai spre sfârşitul lunii iunie.

Spania a înregistrat peste 230.000 de infectări cu noul coronavirus şi aproape 28.000 de morţi. Cu toate acestea, rata de creştere a contagiunii a încetinit semnificativ în ultimele săptămâni.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.