EXTERNE

Juncker: UE a făcut tot ce a putut pentru a asigura o plecare ordonată a Regatului Unit


Juncker: UE a făcut tot ce a putut pentru a asigura o plecare ordonată a Regatului Unit

Z.P. | 2019-10-22 13:20

Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a declarat marţi, 22 octombrie, că Uniunea Europeană a făcut ”tot ceea ce a putut” pentru a asigura o plecare ordonată a Regatului Unit, în contextul în care UE rămâne suspendată de ratificarea părţii britanice, relatează AFP.

”Voi regreta întotdeauna decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană, însă cel puţin ne putem privi în faţă şi spune că am făcut tot ceea ce am putut pentru a ne asigura ca această plecare să fie ordonată”, a declarat el în Parlamentul European (PE), la Strasbourg.

Preşedintele CE a susţinut voinţa hemiciclului, reafirmată de către liderii grupurilor politice, luni seara, de a ratifica acordul retragerii Regatului Unit din UE după ratificarea acestuia în Parlamentul britanic.

”Mai întâi Londra, apoi Bruxelles şi Strasbourg!”, a lansat el, ceea ce i-a adus o salvă de aplauze din partea eurodeputaţilor.

La rândul său, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, de asemenea prezent pentru a prezenta un bilanţ al summitului european de joi şi vineri, a evocat o ”situaţie complexă în urma evenimentelor din acest weekend în Regatul Unit şi cererii britanice a unei prelingiri a procedurii în baza Articolului 50” care prevede procedura retragerii.

”Mă consult cu liderii (Celor 27) cu privire la modul în care să reacţionăm şi voi decide în zilele următoare”, a anunţat el.

Această reacţie va depinde ”de ceea ce va decide Parlamentul britanic sau nu va decide”, a adăugat el, îndemnând ”să fim pregătiţi pentru toate scenariile”.

Jean-Claude Juncker a dat asigurări că CE a lucrat ”fără încetare pentru a negocia şi renegocia un acord”.

”M-a durut să petrec atât timp în acest mandat ocupându-mă de Brexit, când nu mă gândeam la altceva decât la felul în care Uniunea poate fi mai bună pentru cetăţenii săi”, şi-a exprimat el regretul, evocând ”timp irosit, energie irosită”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.