EXTERNE

Jeffrey Epstein, găsit MORT în celula sa. Miliardarul american, apropiat al lui Bill Clinton, era arestat pentru trafic de minori


Jeffrey Epstein, găsit MORT în celula sa. Miliardarul american, apropiat al lui Bill Clinton, era arestat pentru trafic de minori

Z.P. | 2019-08-10 17:03

Miliardarul american Jeffrey Epstein a găsit mort în celula sa în așteptarea procesului pentru acuzații de abuz sexual şi trafic de minori, relatează presa americană, potrivit BBC.

Epstein a pledat nevinovat pentru acuzații de trafic de minori și trafic de minori și a fost reținut fără avea dreptul la cauțiune.

Miliardarul Jeffrey Epstein, un fost apropiat al lui Bill Clinton, Donald Trump şi prinţul Andrew, reținut pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 - 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare, a pledat nevinovat, potrivit Reuters.

Epstein, care a fost arestat pe 6 iulie, în New Jersey, a fost audiat luni la Curtea superioară din New York și a pledat nevinovat.

Pe numele său au fost formulate două capete de acuzare pentru trafic de minori, pentru care risca o pedeapsă cu până la 45 de ani de închisoare.

Acesta a mai încercat să se sinucidă pe 25 iulie, fiind găsit în stare de inconștiență și cu răni la gât în celula sa de la o închisoare din Manhattan, New York.

În urmă cu 11 ani, Epstein, în vârstă de 66 de ani, care avea legături cu Hollywood-ul și lumea politică din SUA, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, după ce a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate. Atunci, el a fost acuzat că, împreună cu asistenții săi personali, ademenea minore în locuința sa din Palm Beach, Florida, sub pretextul "masajelor". Ulterior, acesta le viola sau agresa sexual și le plătea cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de dolari.

Sentința i-a fost apoi redusă la 13 luni, cu un an de supraveghere judiciară. Totodată, a fost înscris în registrul național al infractorilor sexuali. În închisoare, Epstein a trăit într-o celulă privată. El putea părăsi închisoarea 12 ore pe zi, pentru a merge la birou, o situație criticată de analiștii în domeniu, citeaza Mediafax.

Anul trecut, cotidianul Miami Herald a publicat o anchetă potrivit căreia regimul de închisoare lejer a fost obținut în urma unei întâlniri între avocatul lui Epstein și actualul șef al Departamentului Muncii din SUA, Alexander Acosta, la momentul respectiv procuror șef în Miami. Înţelegerea ar fi fost ţinută secretă faţă de victimele acestuia.

De atunci, Epstein a continuat să fie prezent în viaţa socială, fiind apropiat al unor nume precum Katie Couric, George Stephanopoulos, Chelsea Handler, Woody Allen şi prinţul Andrew al Marii Britanii.

Înainte de condamnare, Epstein era apropiat al unor celebrităţi precum Donald Trump, Bill Clinton, Chris Tucker, Kevin Spacey, Larry Summers şi Mort Zuckerman. Numărându-se printre donatorii Fundației Clinton Foundation, Epstein i-a asigurat de mai multe ori fostului preşedinte american transportul în străinătate cu avionul său privat. Iar Spacey și Tucker au folosit avionul Boeing 727 al lui Epstein pentru deplasări în interes caritabil în Africa.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.