EXTERNE

INCENDIU uriaș în Atena. Peste 100 de pompieri s-au luptat ore întregi cu focul


INCENDIU uriaș în Atena. Peste 100 de pompieri s-au luptat ore întregi cu focul

Z.P. | 2019-08-13 19:44

Pompierii greci au reuşit să controleze luni dimineaţă un incendiu forestier major care punea în pericol locuinţele din suburbiile estice ale Atenei, dar care nu a provocat victime.

Autoritatea pentru protecţia civilă elenă a indicat că focul care s-a declanşat în jurul orei locale 03:00 (00:00 GMT) a fost stăpânit abia în cursul dimineţii.

Incendiul nu s-a soldat cu victime, poliţia evacuând rapid zona şi închizând drumurile locale.

'Două case au ars, dar nicio persoană nu se afla în interior; în prezent, niciun sector rezidenţial nu este în pericol', a declarat presei şeful adjunct al prefecturii Attica de Est, Petros Philippou.

Incendiul s-a declanşat în suburbia Peania, în pădurea de pini de la poalele muntelui Ymittos, în partea de est a capitalei elene.

'A fost un incendiu imens cu flăcări înalte de 20 de metri în apropierea caselor', a declarat şeful protecţiei civile, Nikos Ardalias, într-o intervenţie la postul de televiziune Antenna TV.

Peste 130 de pompieri, ajutaţi de un avion de stingere a incendiilor, s-au luptat cu flăcările pentru a împiedica extinderea focului în zonele unde densitatea populaţiei este mare, la câţiva kilometri depărtare, citeaza Antena 3.

Nivelul de alertă al serviciilor de urgenţă a fost plasat vineri la un grad foarte ridicat de către şeful protecţiei civile, Nikos Ardalias.

Grecia a fost afectată în ultimele zile de o serie de incendii de pădure, din cauza vântului puternic şi a temperaturilor ridicate de circa 40 de grade Celsius. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.