EXTERNE

După atacul din Londra, premierul Boris Johnson SUSPENDĂ campania electorală


După atacul din Londra, premierul Boris Johnson SUSPENDĂ campania electorală

E.Ş. | 2019-11-29 23:54

Premierul britanic în exerciţiu, Boris Johnson, liderul Partidului Conservator, a decis suspendarea timp de două zile a campaniei electorale, în urma atacului terorist comis în centrul Londrei, informează Mediafax, citand BBC.

Surse din cadrul Partidului Conservator au declarat că premierul a anulat toate evenimentele electorale programate vineri seară şi sâmbătă. La rândul său, Partidul Laburist (opoziţie) a suspendat evenimentele electorale programate vineri seară.

"Inima mea este alături de victimele acestui atac îngrozitor", a declarat liderul laburist, Jeremy Corbyn. Jo Swinson, preşedintele Partidului Liberal-Democrat (opoziţie), a lăudat intervenţia rapidă a serviciilor de securitate. "Incidentul de astăzi ne aminteşte că nu putem avea niciodată securitatea ca fiind ceva garantat automat. Nu trebuie să uităm niciodată activitatea vitală a poliţiei şi a serviciilor de securitate pentru ca noi să fim în siguranţă.

Cei care încearcă să ne terorizeze, să ne divizeze sau să ne submineze libertăţile nu vor reuşi niciodată", a declarat Jo Swinson, citată de cotidianul The Guardian. Marea Britanie va organiza alegeri parlamentare anticipate pe 12 decembrie.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.