EXTERNE

Cu mască și fără mască. "Ce vor ei?”: Acuzațiile care au supărat China


Cu mască și fără mască. "Ce vor ei?”: Acuzațiile care au supărat China

Eliza Popa | 2020-03-30 22:09

"Este câteodată mai simplu să faci propagandă, cu imagini frumoase şi uneori să instrumentalizezi ceea ce se petrece", a declarat de curând secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Amelie de Montchalin, pentru emisiunea "Întrebări politice" a France Inter, cotidianului Le Monde şi France Televisions.

Guvernul chinez a oferit în ultimele săptămâni măşti, combinezoane de protecţie şi mănuşi ţărilor afectate puternic de COVID-19. De asemenea, Beijing a trimis experţi medicali, în special în Italia. Însă totul a căpătat o altă turnură…

China a denunţat afirmaţiile "cinice" ale lui Amelie de Montchalin, care a acuzat Beijingul că "instrumentalizează" ajutorul chinez acordat altor ţări afectate de COVID-19. De precizat că pe teritoriul chinez, epidemia este controlată total, nici un caz nou de origine locală (de precizat locală, căci cele câteva cazuri înregistrate de curând sunt de import) nefiind anunţat în ultimele zile. "Vă vorbesc despre China, Rusia care regizează lucruri", a subliniat Amelie de Montchalin, fără să ofere totuşi exemple concrete. China este acuzată de unii critici că vrea să scoată profit din ajutorul pe care îl acordă, în special ţărilor europene, cu scopul de a-şi lăuda modelul politic.

“Mi-ar plăcea să-i întreb: la ce se referă exact?”

"Am auzit de multe ori occidentali menţionând cuvântul în legătură cu China. Mi-ar plăcea să-i întreb: la ce se referă exact?", a replicat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez."Ce vor ei? Ca Beijing să stea cu braţele încrucişate în faţa acestei grave epidemii care loveşte alte ţări? Să rămână indiferent?", a întrebat retoric diplomatul chinez la o întâlnire cu presa.

Angajaţii fabricilor chineze producătoare de măşti şi de alte echipamente de protecţie lucrează de acum în regim complet pentru a răspunde comenzilor din ţări unde aceste echipamente lipsesc în plină pandemie de COVID-19. "Eforturile lor trebuie să fie respectate şi nu denigrate", a subliniat Hua Chunying.

"Doresc să întreb persoanele care fac afirmaţii cinice: ele ce fac împotriva epidemiei?", a continuat Hua Chunying, potrivit AFP. "Noi sperăm ca persoana vizată, prin cuvintele şi acţiunile sale, să facă mai mult pentru cooperarea internaţională împotriva COVID-19".

Foto: The National



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.