EXTERNE

Brexit: Londra susţine că forma unui acord cu UE este foarte clară


Brexit: Londra susţine că forma unui acord cu UE este foarte clară

Z.P. | 2019-09-16 11:35

Forma unui posibil acord privind Brexitul este acum clară, astfel că tratativele dintre Londra şi Uniunea Europeană se află într-un punct esenţial, a apreciat luni ministrul de externe britanic Dominic Raab, citat de Reuters.

''Am făcut schimb de opinii despre multe detalii şi forma unui acord este acum foarte clară'', a declarat şeful diplomaţiei britanice pentru postul de radio BBC, înaintea unei întâlniri între premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, prevăzută pentru luni în Luxemburg.

''Cred că este o bornă importantă, prim-ministrul construieşte pe baza discuţiilor anterioare pe care le-am avut după ce şi-a început mandatul. Cererile noastre sunt foarte clare: dorim eliminarea antidemocraticei 'plase de siguranţă' şi vrem să fim capabili să ducem viitoarea noastră relaţie către cel mai bun acord de comerţ liber'', a adăugat Raab.

El şi-a exprimat speranţa că la Summitul Uniunii Europene din 17-18 octombrie va fi parafat un acord între Londra şi Bruxelles şi a precizat că ţara sa va părăsi blocul comunitar la 31 octombrie chiar şi în absenţa unui acord.

Parlamentul britanic, unde Boris Johnson şi-a pierdut majoritatea, a votat în urmă cu zece zile o lege vizând împiedicarea unei ieşiri din UE fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie.

Boris Johnson a răspuns însă că ar prefera să fie "mort într-un şanţ", decât să ceară o nouă amânare.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat la 12 septembrie că UE "nu are motive" de a fi optimistă privind şansele de a ajunge la un acord de divorţ înainte de summitul european de la jumătatea lui octombrie.

Londra respinge soluţia aşa-numită "plasa de siguranţă"("backstop"), care nu poate lipsi în opinia Bruxellesului, în lipsa unei alternative credibile. Aceasta prevede ca Marea Britanie să rămână "într-un spaţiu vamal unic" cu UE dacă nu este găsită o soluţie mai bună până la finalul perioadei de tranziţie.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.