EVENIMENT

Măsuri drastice ale conducerii ANPC! Comisarul șef adjunct al CJPC Ialomița, prins băut în timpul programului, și-a prezentat demisia


Măsuri drastice ale conducerii ANPC! Comisarul șef adjunct al CJPC Ialomița, prins băut în timpul programului, și-a prezentat demisia

Z.P. | 2019-09-12 14:47

Cornel Ianuş, comisar șef adjunct în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Ialomiţa, şi-a dat demisia din funcţie după ce, în urma unui control decis de conducerea ANPC, a fost prins băut în timpul programului de lucru.

El a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice în timpul unui control la un agent economic, iar de acolo a plecat cu o sacoşă cu bere. De asemenea, doi comisari din cadrul instituţiei au fost retraşi de pe teren şi vor face muncă de birou, informează ANPC.

Mai mult, Cornel Ianuş a recunoscut în faţa preşedintelui ANPC, Horia Miron Constantinescu, că, la un control la un agent economic din urmă cu câteva zile, a băut o bere, acest lucru întâmplându-se în timp ce se afla în timpul programului.

El a mai spus că, la plecare, un angajat al unităţii respective, i-a dat o sacoşă cu bere şi cu apă, refuzând iniţial, după care a acceptat să primească bunurile respective. Cornel Ianuş susţine că în urma acelui control a fost aplicat un avertisment, iar agentul economic trebuia să remedieze mai multe deficienţe constatate.

Preşedintele ANPC a anunţat că, în urma acestei situaţii, comisarul şef adjunct Cornel Ianuș şi-a dat demisia, iar doi comisari din cadrul instituţiei nu vor mai merge în controale şi vor face doar muncă de birou.

„Comisarul şef adjunct Cornel Ianuş, depistat în stare de ebrietate în timpul programului, şi-a dat demisia. De asemenea, am decis retragerea de pe teren a doi comisari din cadrul CJPC Ialomiţa, pentru acţiuni de control solitare şi pentru ineficienţă în gestionarea sesizărilor”, a afirmat Horia Constantinescu.

El a menţionat că imaginea ANPC trebuie să fie de nivel european şi nu conducerea instituţiei nu va face rabat de la măsurile ferme ce se impun în desfăşurarea acţiunilor de control.

„Verticaliatea reprezintă inclusiv tăria de a ne asuma şi derapajele din interiorul ANPC! Imaginea acestei instituţii trebuie să fie la nivelul european, pe care il dorim cu toţii. Am promis că nu vom face rabat de la măsurile ferme, ce se impun în desfăşurarea acţiunilor de control, dar acestea au nevoie de un corp de comisari adevăraţi”, a mai spus preşedintele ANPC.


Mai multe imagini:






Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.