EVENIMENT

Halucinant. Diluant și lichid de parbriz vândute drept spirt medicinal.


Halucinant. Diluant și lichid de parbriz vândute drept spirt medicinal.

Z.P. | 2020-03-24 14:00

În plină criză privind pandemia de coronavirus, polițiștii au organizat mai multe acțiuni în București, Argeș, Prahova și Ilfov, privind comercializarea dezinfectanților medicinali. În urma uneia dintre ele, au fost deschise trei dosare penale și aplicate două amenzi, după ce oamenii legii au descoperit că au fost scoase la vânzare sticle de spirt medicinal, de 500 de ml, în care în realitatea ar fi fost lichid de parbriz și diluant, informează G4Media

”În această perioadă, Poliția Română a intensificat activitățile de prevenire, descoperire și de combatere a ilegalităților economice specifice. O acțiune de amploare au desfășurat polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Prahova, Argeș și Ilfov, în ultimele 2 zile, pe linia comercializării dezinfectanților medicali.

Au fost înregistrate 3 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală ( faptă prevăzută de art. 9, alin. 1, lit. b) și de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse ( faptă prevăzută de art. 357 alin. 1 C.p.).

Astfel, în cooperare cu polițiști de combatere a criminalității organizate din cadrul B.C.C.O. București, Ploiești și Pitești, s-a acționat pentru identificarea și stabilirea legalității operațiunilor de comercializare desfășurate de mai multe persoane fizice și juridice din București și a județele Prahova, Argeș și Ilfov.

În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din Prahova, Argeș, Ilfov, au fost indisponibilizate 2.892 de recipiente alcool sanitar (a câte 500 ml) despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, întrucât datele menționate pe etichetă nu corespund realității. Totodată, produsul nu are un miros specific spirtului medicinal sau unui alcool sanitar, ci emană un miros puternic asemănător diluantului, existând astfel riscul de a pune în pericol sănătatea consumatorilor.

De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 și OUG 28/1999, în valoare totală de 15.000 de lei.

În continuarea investigațiilor, în această dimineață, 24 martie a.c., Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, a verificat legalitatea activității comerciale a unei societăți, la un punct de lucru din Ploiești.

Polițiștii au mai efectuat 3 percheziții, în comuna Filipeștii de Târg, județul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse.

Astfel, au mai fost descoperite mai multe pet-uri având aplicate etichetă cu inscripția ,,Alcool sanitar – dezinfectant pentru uz extern”, despre care există suspiciunea că nu reprezintă în realitate un produs sanitar, neavând miros specific.

De la locațiile vizate au fost ridicate bunuri ce par a fi falsificate sau substituite, precum și produse folosite la prepararea acestora, respectiv 40 de sticle a câte 500 ml etichetate, 13 sticle a câte 500 ml neetichetate și 244 de pet-uri a câte 5 litri cu etichetă specifică soluției de parbriz. Trei persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești.”, arată comunicatul Poliției Române



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.0588