EDUCATIE

Ministrul Educației anunță noi SCHIMBĂRI pentru învățământul gimnazial


Ministrul Educației anunță noi SCHIMBĂRI pentru învățământul gimnazial

E.Ş. | 2019-05-12 20:46

Părinții au întrebat-o pe Ecaterina Andronescu ce examene vor da la final de gimnaziu elevii aflați acum în clasa a VI-a. Este vorba despre “elevii uitați de Ministerul Educației”, pentru care legea prevede examene transdisciplinare la clasa a VIII-a, însă cărora nu le-a fost predat nimic transdisciplinar. Ministrul Educației a lăsat de înțeles că va cere Parlamentului să modifice legea educației în vigoare, astfel încât elevii acum clasa a VI-a să nu susțină peste 2 ani examene transdisciplinare.

Ce a răspuns Ecaterina Andronescu, la întrebarea: ce examen vor da la final de gimnaziu elevii aflați acum în clasa a VI-a?"Este o prevedere de lege și până nu se va schimba legea e foarte greu de spus: vom proceda altfel.Nici profesorii n-au fost formați inițial și nici prin formarea continuă pentru predarea transdisciplinară, ca urmare în acești ani elevii n-au beneficiat de predarea transdisciplinară. Și, ca urmare, mi-e greu să susțin în evaluare ceva ce nu s-a făcut în predare.Cu prima ocazie, o să încercăm să discutăm acest subiect, o să rog comisia de învățământ și de la Cameră, și de la Senat, să discutăm acest subiect, pentru că trebuie să dăm un răspuns foarte clar și trebuie să fie un răspuns legislativ".



Parerea ta...

ABRANBURICA
13 Mai 2019

IAR SE PISA PE TOATE SCOLILE ABRANBURICA ZAPACITA COMUNISTA . DE 30 ANI A ZAPACIT INVATAMANTUL . SA- I FACA O TRANSVAZARE DE SPERMA DE LA TERENTE BANDITU
ANONIM
13 Mai 2019

Parca sta la cersit in poarta la Belu
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.