EDITORIAL

Viitorul prin lupa lui Hellvig


Viitorul prin lupa lui Hellvig

Ion Teleanu | 2019-12-16 14:35

Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Raul Hellvig, a făcut, într-un editorial din ultimul număr al publicației „Vitralii-Lumini și Umbre”, revista veteranilor din SRI, o radiografie oarecum surprinzătoare a acestui serviciu, despre care nu prea s-a făcut vorbire mai deloc în spațiul public.

„În primăvara anului viitor se împlinesc 30 de ani de la înființarea Serviciului Român de Informații, o instituție pilon a României, într-un stat care pornea cu pași timizi spre ceea ce înseamnă democrație. Drumul parcurs de SRI spre ceea ce avea să devină în zilele noastre a fost la fel de anevoios și plin de obstacole ca și parcusul României. Nici nu avea cum să fie altfel, toate instituțiile statului au trecut prin procese de transformare succesive în încercarea de a se adapta permanent noilor realități. Cu bune și cu rele, cu succese operaționale, dar și cu greșeli inerente, SRI a ajuns la finele anului 2019 un serviciu de informații respectat de întreaga comunitate internațională de intelligence, cu sute de acorduri parteneriale și cu succese operaționale importante”, susține Hellvig.  

Totodată, directorul SRI nu uită să precizeze că „SRI s-a adaptat permanent, a învățat din propriile greșeli, s-a dezvoltat odată cu societatea și a reușit de-a lungul anilor să fie cu un pas înaintea vremurilor. Serviciul a devenit astăzi o instituție rezilientă, mai matură și mai angajată în îndeplinirea  rolului său în statul român”. De asemenea, el ne reamintește subtil de cât timp se află la conducerea acestui serviciu: „Spuneam recent comandanților SRI că, după cinci ani de când am onoarea să fiu directorul acestei instituții, știu sigur un singur lucru: indiferent de ce și-au propus unii sau alții și, probabil, își vor propune, această instituție nu va putea fi niciodată îngenunchiată”. Dar, în finalul editorialului, Hellvig prezintă cu bună știință, sau pur și simplu din greșeală, adevărată realitatea a acestui serviciu, care anul viitor împlinește 30 de ani: „Ofiţerii activi de astăzi, a căror vârstă medie este de circa 38 de ani, vor putea anticipa viitorul mai clar dacă vor privi spre el prin fereastra trecutului”. Adică, mai direct, tinerii de azi din SRI nu sunt chiar așa de pregătiți pentru provocările viitorului, iar ca ei să facă față acestor provocări vor trebui să apeleze la experiența pensionarilor din sistem!  Cam asta e cealaltă faţă a realităţii româneşti, mai puțin cunoscută, dar cu care ne confruntăm zi de zi, fără chiar să ne dăm seama…



Parerea ta...

VIO
22 Dec 2019

Îți stă mintea-n loc când citești elucubrațiile din final ale domnului ”jurnalist”! :)))))
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.



0.0698