EDITORIAL

Sărăcia creditată a postașilor


Sărăcia creditată a postașilor

Ion Teleanu | 2019-02-25 13:28

În ultimii doi ani și jumătate, Poșta Română a avut, nici mai mult, nici mai puțin, de șapte directori - Alexandru Petrescu, Andrei Stănescu, Rareș Stanciu, Elena Petrașcu, Ovidiu Secară, Costin Tudor și, acum, Mircea Tudosie.

Însă, de peste 20 de ani, Poșta Română este controlată și dirijată de către controversatul lider sindical Matei Brătianu, fost deputat PSD de Constanța, în perioada 2008-2012. În prezent, Matei Brătianu este pensionar, dar, din 2016, deși împlinise 70 de ani, a primit un cadou aparte din partea fostului director general Alexandru Petrescu: un contract de muncă pe durată nedeterminată la Poșta Română. Practic, prin bunăvoința lui Alexandru Petrescu, acum revenit din nou pe funcția de ministru al Comunicațiilor, liderul sindical este angajat pe viață la Poșta Romană. Dar, încă de la începutul anului 2017, Brătianu avertiza conducerile Poștei Române și Ministerului Comunicațiilor că „CNPR stă pe un butoi de pulbere, pentru că salariații nu pot trăi cu 1.050-1.300 de lei net pe lună”.  Totodată, liderul sindical semnala o serie de nemulțumiri și anomalii salariale, cum ar fi cea potrivit căreia „salariații cu 5-10 ani vechime au salariul egal cu cel al noilor angajați”. De asemenea, el avertiza că 13.000 din cei 25.000 de angajați ai Poștei Române au un salariu egal cu al unui muncitor necalificat, sau chiar mai mic decât acesta. Dar, cu toate aceste avertismente, Poșta Română se chinuie să supraviețuiască, și numărul creditelor contractate în ultimii doi ani pentru activități curente demonstrează dezastrul în care zbate una dintre cele mai mari companii românești, cu circa 23.000 de angajați. Recent, Banca Transilvania a depus singura ofertă la o licitație organizată de Poșta Română pentru contractarea unui credit de 20 de milioane de lei în vederea finanțării, în următoarele 12 luni, a activității curente pentru care va plăti dobânzi de 1,26 milioane de lei. De asemenea, EximBank a câștigat, recent, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Poșta Română pentru furnizarea de servicii de creditare pentru activitatea curentă, în sumă de 30 de milioane de lei, sub formă de linie de credit de tip revolving pe o perioadă de 24 luni. Totodată, Poșta Română a mai încheiat cu OTP Bank un contract de împrumut de 20 milioane de lei (martie 2018), plus unul de 10 milioane de lei cu Banca Transilvania (februarie 2018). În plus, Poșta Română a mai contractat de la Eximbank România un credit de 70 milioane de lei pentru capital de lucru, garantat cu ipotecă imobiliară asupra sediului central al Poștei, situat în București, Bulevardul Dacia 140, plus alte 56 de terenuri și clădiri din Capitală, Otopeni și alte orașe ale tării. Practic, Poșta Română a ajuns să supraviețuiască acum de la un credit la altul, dar, dacă nicio bancă n-ar veni la licitație, atunci ce s-ar întâmplă cu cei 23.000 de poștași? Dar, cum și creditul este o formă de supraviețuire, în sărăcia Poștei Române, noroc cu creditul!



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.