EDITORIAL

Regele Henric al PSD și bufonii autostrăzilor


Regele Henric al PSD și bufonii autostrăzilor

Ion Teleanu | 2018-12-17 18:26

Discursul șmecheresc, triumfalist și amenințător, pronunțat duminică de Liviu Dragnea, cel puțin în partea în care s-a referit la drumuri și autostrăzi l-ar făcea să se răsucească în mormânt de invidie până și pe Ceaușescu.

„Trebuie să împânzim țara cu autostrăzi! Ne vor mai face unii niște dosare, dar asta e. Important e că vom rămâne în istorie!”, a spus Dragnea. Ooopsss! Tocmai acum a descoperit liderul PSD că n-avem autostrăzi! Dar până acum unde ai fost, domnule Dragnea?! Din vara lui 2012, ai fost la butoanele USL, PSD și, acum, PSD-ALDE. În șase ani și jumătate, direct sau indirect, ai girat și impus nu mai puțin de 10 miniștri ai Transporturilor, inclusiv pe demisionarul în funcție, Lucian Șova, și urmează să îl instalezi pe al 11-lea. Întâmplător sau nu, drumurile și autostrăzile au fost păstorite cel mai mult timp, de când Dragnea este la butoanele guvernării, de inginerul mecanic Narcis Neaga, actualul șef al CNAIR. Celebrul Narcis Neaga, care și-a trecut în CV că între 2008 și 2011 a fost director la Autostrada București- Comarnic, ocupându-se cu “urmărirea execuției contractului” și “controlul detaliilor de execuție”. Autostradă care există, și în prezent, doar pe hârtie! Totodată, se poate spune că Neaga este la butoanele CNAIR, după ce a fost la CNADNR, pentru că, așa cum a menționat în CV, este posesorul a două atuuri foarte importante: „bine pregătit, orientat spre încadrarea în termene și obiective, obișnuit cu munca sub presiune” și „foarte bine calificat în planificarea, pregătirea și negocierea contractelor de concesiune/PPP”.

Cât de bine orientat spre încadrarea în termene și obiective este, s-a văzut și se vede de pe Vârful Omul, adică pe Autostrada Transilvaniei, pe București-Comarnic sau pe A3!  Cu asemenea „performanțe” poate ar trebui ca Dragnea să-i facă statuie lui Neaga în fața Palatului CFR sau în Piața Victoriei, că deh… omul chiar merită! Mai vine, tot vineri, și demisionarul moralist al Transporturilor, Lucian Șova, care, declară senin că „este o diferență între km de autostradă construiți și cei pe care se poate circula". Hopa! După un an de mandat ca ministru al Transporturilor, Șova a descoperit roata! Formidabil! Dar, mai mult, Șova a ținut să ne anunțe că a descoperit chiar și apa caldă, tocmai când a fost întrebat de inaugurarea de către CNAIR a “ciotului” rutier, adică a nodului rutier Moara Vlăsiei de pe A3, finalizat deja și utilizat parțial.

"Eu nu încurajez inaugurările de niciun fel. Sunt lucrări și așa începute demult și întârziate. Îmi cer scuze românilor pentru bufoneria de ieri (vineri - n.red.). Autostrăzile reprezintă un obiectiv al CNAIR. Dar nu au avut acordul meu pentru tăiatul panglicilor, însă nici nu le puteam 'tăia mâinile’…. Să tăiem panglici cu orice eveniment arată că sunt niște bufoni. Eu nu sunt co-autor la așa ceva. Comportamentul reprezentanților CNAIR este indecent", a declarat ministrul Transporturilor. Dar, oare când a fost și Șova bufon? Atunci cand a fost numit ministru al Transporturilor, sau acum, când a descoperit că „autostrăzile reprezintă un obiectiv al CNAIR”? 

De ce oare, așa din senin, baronul de Teleorman a început să tune și să fulgere despre faptul că n-avem drumuri și autostrăzi? Nu cumva l-a prins nostalgia drumurilor făcute de Tel Drum și marcate cu “Aici sunt banii dumneavoastră!”? Numai că, între timp, s-au cam schimbat vremurile. Când era vătaful Teleormanului, Dragnea controla Tel Drum. Acum este Vodă al României și, în loc de Tel Drum, are CNAIR, iar Narcis Neaga este un fel de Petre Pitiș, însă mult, mult mai mare! Ca atare, prin ieșirea de duminică, Dragnea a ținut să ne anunțe că este precum regele Henric din piesa de teatru “Henric al VI” a lui William Shakespeare, adică “Și sunt mai mult decât ceea ce par. Și mai puțin decât ar trebui”!   



Parerea ta...

ANONIM
26 Dec 2018

ERA LA BUTOANE CU NUMELE IN REALITATE COLDEA SI COVESI HOTARAU UNDE SE FAC AUTOSTRAZI ,,VA BAG LA PUSCARIE DACA FACETI AUTOSTRAZI INAFARA DE TRANSILVANIA TU CE FACEAI IN CAZUL ASTA CAND AI LEPRE PRECUM COLDEA COVASALA SI IOHANNIS CE POTI SA FACI ?
Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.