EDITORIAL

Dansul UDMR al lui Dragnea cu Abramburica


Dansul UDMR al lui Dragnea cu Abramburica

Ion TELEANU, | 2019-05-21 16:30

Deputatul UDMR Kulcsár-Terza József-György a depus recent la Parlament, spre consultare publică, un proiect de lege extrem de controversat prin care vrea, nici mai mult, nici mai puțin, decât să elimine proba de limba română la evaluarea de la clasele a VI-a, a VIII-a dar și la examenul de bacalaureat pentru elevii din unitățile școlare cu predare în limbile minorităților naționale.

Practic, prin acest proiect depus la Camera Deputaților, care este prima cameră sesizată, Senatul fiind for decizional, se modifică Legea educației naționale. Însă, în spatele acestei inițiative a deputatului maghiar este un troc incredibil de șantaj între UDMR-ul condus de Hunor Kelemen și PSD păstorit de Liviu Dragnea. Cum la ora actuală, PSD are o majoritate fragilă în Parlament, fapt pentru care sprijinul  parlamentarilor UDMR este vital pentru PSD. Dar, cum este bine cunoscut, UDMR susține PSD doar dacă are un mare avantaj pentru minoritatea maghiară. Troc pe față sau șantaj? Și una și alta! Numai că, prin proiectul depus de deputatul maghiar la Camera Deputaților, UDMR vrea să forțeze la maxim mână PSD-ului. Cum? Foarte simplu. Până când proiectul va deveni lege, dacă va deveni, UDMR vrea cu orice preț să elimine cât mai rapid proba de limbă română la evaluare de la clasele a VI-a, a VIII-a dar și la examenul de bacalaureat pentru elevii din unităâile școlare cu predare în limbile minorităților naționale. Și cea mai rapidă modalitate de eliminare a limbii române este prin ordin al ministrului Educației Naționale. Numai că, actualul ministru al Educației Naționale, Ectarina Andronescu, mai cunoscută sub numele de Abramburica, nici nu vrea să audă de un asemenea ordin. Însă, liderul PSD Liviu Dragnea face presiuni uriașe asupra acesteia să emită ordinul în favoarea UDMR. Dacă Abramburica va da un asemenea ordin va ieși un scandal monstru și, cum este arhicunoscut,  că Dragnea va spune că nu a știut nimic și, ca atare, va arunca întreaga vină pe Abramburica. Astfel, Ecaterina Andronescu va fi pusă la stâlpul infamiei pentru că a dat un asemenea ordin, iar Dragnea va avea liniștea și susțierea pe mai departe a celor de la UDMR care își ating scopul. Cum însă, Abramburica n-are de gând să facă pe  plac celor de la UDMR, baronul de Teleorman va forța demiterea acesteia. Dacă Abramburica va fi debarcată de la conducerea Misterului Educației, deja, chiar interimar pentru maxim 45 de zile, Dragnea a și găsit înlocuitorul perfect, adică docil și avid de putere, în persoana actualului secretar de stat Gigel Paraschiv. Deocamdată, jocul la două capete a lui Dragnea cu cei de la UDMR este pe terenul Ecaterinei Andronescu, dar rămâne de văzut dacă îi va fugi terenul Abramburicai de sub picioare prin acest șantaj și troc incredibil.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC
Ziarul Puterea - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.